Rusia la Olimpiadă în 2024? Elina Svitolina nici nu vrea să audă: cum și-a argumentat propunerea
Elina Svitolina a scris o reacție puternică, în urma tragediei suferite de olimpicul ucrainean, Volodymyr Androschuk.
Jucătoarea de tenis din Ucraina, Elina Svitolina nu susține participarea sportivilor ruși și belaruși la ediția 2024 a Jocurilor Olimpice, care va fi găzduită de capitala Franței.
Fostul număr 3 WTA argumentează că acestora nu ar trebui să li se permită participarea, în contextul în care invazia ruso-bielorusă în Ucraina a condus la uciderea olimpicului ucrainean, Volodymyr Androschuk în vârstă de 22 ani, implicat în conflictul militar, în zona Bahmut.
Olimpic ucrainean de 22 de ani, ucis în luptă, la Bahmut, regiunea Donețk
✊???????????? @Olympics @iocmedia #RoadToParis2024 pic.twitter.com/4jQbvVQHzn
— Elina Monfils (@ElinaSvitolina) February 1, 2023
„Olimpiada reprezintă cel mai mare vis și privilegiu suprem pentru sportivi. Cea mai mare platformă pentru incluziune și diversitate în sport, captând atenția lumii. Având în vedere acest lucru, trebuie să interzicem sportivii ruși și bieloruși, trimițând un mesaj puternic la nivel mondial că suntem uniți în sancțiunile impuse Rusiei și Belarusului.
Trebuie să suporte consecințele pentru actele odioase ale guvernelor lor; viețile lor nu pot continua în condiții de normalitate, iar lumea și popoarele din Rusia și Belarus nu pot fi ignorante cu privire la atrocitățile pe care le comit în Ucraina.
Volodymyr Androschuk, unul dintre cei mai promițători olimpici ucraineni, a fost ucis în război. El nu își va putea îndeplini niciodată potențialul și visurile, așadar de ce ar trebui atleții ruși și belaruși să beneficieze de această șansă, în condițiile în care guvernele lor le fură oamenilor nevinovați această ocazie?” a fost mesajul puternic, redactat și publicat de Elina Svitolina pe Twitter.
Elina Monfils își dorește să revină în tenisul mondial începând cu vara acestui an, având ca obiectiv participarea la Olimpiada din Paris.
Veste uriașă pentru Simona Halep! Un avocat a dezvăluit cum poate scăpa de suspendare
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News