Rusul Andrey Rublev, scârbit de decizia organizatorilor de la Wimbledon
Al treilea turneu de Grand Slam al anului are loc în perioada 27 iunie - 10 iulie.
Andrey Rublev, locul 8 ATP, a afirmat, joi, că excluderea sportivilor din Rusia şi din Belarus de la turneul de la Wimbledon din cauza conflictului armat din Ucraina este “discriminare totală”.
“Motivele invocate nu au nicio noimă, nu sunt logice. Ceea ce se întâmplă este discriminare totală”, a spus Rublev.
El este de părere că o astfel de interdicţie nu va schimba nimic şi că un impact mai important l-ar avea redirecţionarea premiilor. “Dacă toţi banii din fondul de premii s-ar dona în scop umanitar, pentru familiile care suferă, pentru copiii care suferă, cred că asta ar reprezenta ceva, măcar într-o mică măsură. Astfel, tenisul va fi primul şi singurul sport care donează o astfel de sumă şi ar fi Wimbledonul, astfel că îi va reveni toată gloria”, a adăugat Rublev.
Organizatorii turneului de la Wimbledon au anunţat, miercuri, excluderea jucătorilor din Rusia şi Belarus de la ediţia 2022 a Grand Slam-ului (27 iunie - 10 iulie), dar şi de la turneele premergătoare programate în Marea Britanie. ATP şi WTA au criticat această decizie, considerând-o discriminatorie, nedreaptă şi nejustificată.
News.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News