GALERIE FOTO S-a prefăcut accidentat în meciul cu Alcaraz? Replica lui Djokovic a venit imediat

S-a prefăcut accidentat în meciul cu Alcaraz? Replica lui Djokovic a venit imediat Tenis

Novak Djokovic și Carlos Alcaraz, despre schimbările majore văzute în nivelul fizic arătat de sârb, în sfertul Openului Australian 2025.

Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) l-a învins pe Carlos Alcaraz (21 de ani, 3 ATP), scor 4-6, 6-4, 6-3, 6-4, în sferturile de finală ale Openului Australian 2025.

„Nole” a întrerupt partida la scorul de 4-5 în primul set pentru a primi un time-out medical, iar, în ciuda problemelor de mobilitate arătate în primele două seturi, a reușit să ducă la capăt partida arătându-se neobosit din spatele terenului.

Novak Djokovic, despre Carlos Alcaraz: „Am simțit că se uită la mine mai mult decât se uită la sine însuși.”

„I-am văzut ezitările. Am văzut că a încercat să pună mai multe scurte. Nu m-am simțit grozav în setul doi, dar am riscat cu loviturile și, ulterior, m-am simțit tot mai bine.

Întregul set trei și prima jumătate a setului patru m-am simțit foarte bine. Îmi pare rău pentru el, știu că nu e confortabil să joci împotriva cuiva despre care nu știi dacă se va retrage sau nu.

Te întrebi dacă se mișcă bine, dacă aleargă, ce se întâmplă. Am simțit că se uită la mine mai mult decât se uită la sine însuși.

Am încercat doar să observ ce se întâmplă cu mine și în corpul meu și să mă concentrez pe fiecare punct. Să îmi țin serva și să pun presiune asupra lui.

A început să rateze mai mult din spatele terenului și am început să joc cu mai multă libertate,” a declarat Novak Djokovic.

Novak Djokovic

  • Novak djokovic qf 2025 victorios

Carlos Alcaraz: „Nu spun că a făcut show, dar, nu știu, e evident, toată lumea a văzut că în setul doi s-a chinuit.”

„A avut probleme de mobilitate în setul doi, iar în seturile trei și patru nu am remarcat nicio problemă în cazul lui.

Nu spun că a făcut show, dar, nu știu, e evident, toată lumea a văzut că în setul doi s-a chinuit, iar în seturile trei și patru a părut foarte bine, din punct de vedere fizic,” a declarat Carlos Alcaraz despre suișurile și coborâșurile fizice arătate de sârb în timpul meciului.

La finalul setului trei, Carlos Alcaraz a șchiopătat în jurul băncii de odihnă, într-un gest despre care fanii tenisului au spus că a fost menit să îl ironizeze pe Novak Djokovic.

Sârbul a acuzat probleme fizice atunci când scorul i-a fost potrivnic, în sfertul cu Alcaraz, dar a jucat cursiv în următoarele seturi, sfârșind meciul cel puțin la fel de proaspăt precum adversarul sau mai tânăr cu aproape șaisprezece ani.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!