Partida, care a durat puțin peste o oră, a scos în evidență lipsa de ritm a fostului lider mondial, care abia a revenit pe teren după suspendarea primită în urma cazului de dopaj.
Halep a început meciul bine și a condus în debutul primului set cu 1-0 și 2-1. Însă, de acolo, lipsa de meciuri oficiale și oboseala acumulată după partida de două ore din turul precedent și-au spus cuvântul.
Blinkova a dominat autoritar, câștigând restul setului fără a mai ceda vreun game. Românca a avut șanse de break, dar nu a reușit să le valorifice.
Setul al doilea a fost o continuare a dominării rusoaicei, Blinkova închizând rapid meciul cu un categoric 6-1. După partidă, Blinkova a declarat că a jucat „cel mai bun meci de tenis din viața ei”.
Salt uriaș în clasament pentru Simona Halep! Pe ce loc WTA se află acum
Chiar dacă Simona Halep a pierdut în turul doi, victoria din primul tur împotriva Arinei Rodionova, scor 6-2, 4-6, 6-4, i-a adus 15 puncte WTA și o urcare impresionantă în clasamentul mondial.
După ce începuse turneul de pe locul 1130, Halep a urcat 251 de poziții și se află acum pe locul 879 în ierarhia live a WTA.
După eliminarea din turneu, Halep a transmis un mesaj optimist pe rețelele de socializare, unde le-a mulțumit celor din Hong Kong pentru primirea călduroasă.
„Revenirile nu sunt niciodată ușoare. Hong Kong, mulțumesc pentru primirea călduroasă!”, a scris Simona pe Instagram.