Șase românce pe tabloul principal de la Wimbledon! Performanță remarcabilă pentru Gabriela Ruse și Anca Todoni
Partidele de pe tabloul principal de la Wimbledon încep pe 1 iulie 2024.
Gabriela Ruse şi Anca Todoni au reuşit să acceadă pe tabloul principal de simplu al turneului de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului.
Gabriela Ruse (26 ani, 152 WTA) a trecut de croata Lea Boskovic (24 ani, 199 WTA), cu 6-2, 6-2, în ultimul tur al calificărilor, în doar 67 de minute. Pentru româncă va fi a patra oară când este prezentă pe tabloul principal de la Wimbledon, fără a trece vreodată de primul tur.
Anca Todoni (19 ani, 141 WTA) a învins-o pe spaniola Nuria Parrizas-Diaz (32 ani, 166 WTA) cu 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute, urmând să fie prezentă în premieră pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam.
Cele două românce şi-au asigurat câte 60.000 de lire sterline şi 50 de puncte WTA. Pe tabloul principal sunt deja calificate Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Irina Begu.
Katie Spellman: "Nu este 100% pregătită să joace"
Fanii sportului sperau că Simona Halep va primi un wild-card la Wimbledon, turneu pe care românca l-a câștigat în trecut, însă fostul număr unu mondial nu a primit wild-card-ul, ba mai mult, nici măcar nu a solicitat unul.
Katie Spellman, fostul manager de comunicare a Simonei, a ținut să clarifice situația româncei. Într-o postare pe Twitter, canadianca a vorbit despre absența bizară a Simonei Halep de la turneul de Grand Slam pe iarbă.
"Te salut, Simon! (n.r - a răspuns unei postări pe X / Twitter), Simona nu a solicitat un wild-card pentru Wimby (n.r - Wimbledon), fiindcă genunchiul ei nu s-a vindecat în urma accidentării. Nu este 100% pregătită să joace", a scris Katie Spellman pe Twitter / X.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News