Sinner (Italia, 23 de ani, 1 ATP) – Rune (Danemarca, 21 de ani, 13 ATP) a fost meciul zilei, pe tabloul masculin de la Australian Open, în optimi. A ieșit un duel incins, la propriu și la figurat, decis după mai bine de 3 ore de joc: 6-3, 3-6, 6-3, 6-2.
Partida de la Melbourne face acum înconjurul lumii din mai multe motive. În primul rând, au fost imaginile teribile cu Sinner, tremurând pe margine din cauza insolației. Probabil, doar Holger Rune n-a fost sensibilizat de suferința adversarului său. De fapt, ajuns în fața jurnaliștilor, danezul a lăsat de înțeles că îl suspectează pe italian că a cam exagerat, pentru a lua o pauză prelungită, astfel încât Rune să-și piardă ritmul de joc!
„A fost cald, chiar dacă n-a fost soare tot timpul. A fost umiditate ridicată, am simțit și eu asta. Cred că time-out-ul lui medical a durat foarte mult. Vorbim despre 10 minute sau chiar mai mult...un pic brutal în contextul jocului. Eram într-un moment bun, dar asta e acum… Pentru el, în schimb, n-a fost chiar rău acel time-out. L-au verificat medicii pe teren, apoi arbitrul mi-a spus că trebuie să facă verificări suplimentare pentru a se asigura că totul e în regulă. Apoi, Sinner s-a întors pe teren cu forță, nu știu ce i-au făcut acolo. Cert e că pauza a durat puțin prea mult. Am stat 10-12 minute şi m-am <<copt>> sub soare. Data viitoare, va trebui să fiu mai deștept și să aștept sub copertină până când adversarul își revine“, a declarat Rune, potrivit Eurosport, postul care transmite Australian Open.
A recunoscut, totuși, superioritatea adversarului
Când s-a mai calmat și a trecut peste acest moment, pe care l-a considerat în detrimentul său, Holger Rune a avut puterea de a admite că a fost învins de un jucător mai bun.
„Sinner a fost, cu siguranță, mai proaspăt și asta face diferența, El joacă mereu la un nivel foarte înalt, trebuie şi eu să fac la fel. Trebuie să învăț să ajung la nivelul celui de-al doilea set, pentru a nu juca de fiecare dată trei ore sau mai mult. Jannik a stat mai puțin decât mine pe teren în aceste zile şi asta s-a văzut, în final“, a spus Holger Rune.