SE ANULEAZA barajul de Fed Cup cu Italia de la Cluj-Napoca? Vicepresedintele FRT a oferit un raspuns deopotriva lamuritor si ingrijorator

SE ANULEAZA barajul de Fed Cup cu Italia de la Cluj-Napoca? Vicepresedintele FRT a oferit un raspuns deopotriva lamuritor si ingrijorator Tenis

Vicepresedintele FRT a afirmat ca sansele derularii barajului de Fed Cup dintre Romania si Italia sunt mici. 

Play-off-ul dintre Romania si Italia pentru ramanerea in Grupa I Mondiala a Cupei Federatiilor ar putea fi anulat din cauza raspandirii coronavirusului in Europa. 

Programat pentru 17-18 aprilie, barajul are in prezent sanse mici de disputare, avand in vedere ca zborurile pe ruta Romania-Italia au fost sistate, la fel ca toate evenimentele din Romania care aduna mai mult de 1000 de spectatori pana la 31 martie. In plus, Comitetul Olimpic Italian a anuntat incetarea oricarei activitati sportive oficiale pana in data de 3 aprilie. 

Ana Bogdan: "Este ciudat sa joci fara spectatori"


"E o masura de siguranta pe care o iau pentru a nu pune in pericol vietile oamenilor, insa e aiurea sa joci fara spectatori, cu usile inchise, sa nu fie nimeni este un sentiment ciudat, mai ales cand e vorba de Fed Cup. Cand am auzit despre diversele masuri care s-au luat, primul gand a fost ce vom face cand se va tine Fed Cup-ul la Cluj. N-o sa mai fie aceea atmosfera, nici sentimentul acela ca joci pentru tara ta si toata arena iti scandeaza numele si striga 'Romania'. Daca se va tine si va trebui sa jucam asa, vom lupta la fel, dar va fi ciudat, nu am patit asta pana acum", a relatat Ana Bogdan la aflarea ultimelor vesti intr-un interviu oferit pentru GSP. 

Chestionata daca tine legatura direct cu oficialii WTA, in contextul in care Sorana Cirstea si Kirsten Flipkens au aflat pe Twitter despre anularea competitiei de la Indian Wells, Ana Bogdan (92 WTA) a replicat: "Eu am dat mail-uri, chiar aseara am intrebat ce se intampla cu Miami si cu turneul din Mexic, unde intentionez sa merg, au spus ca este foarte dificil sa ne comunice ce se va intampla pentru ca nici ei nu stiu. Este foarte greu si pentru ei, si pentru noi. Pentru ei sa ne spuna din timp ca sa nu se creeze nebunia asta si pentru noi ca aflam cand aflam si se creeaza oricum", a raspuns a cincea romanca din prima suta mondiala a tenisului feminin. 

George Cosac: "Italienii sunt blocati in tara lor, e putin probabil ca barajul sa se poata juca"


"Nu putem lua noi nicio masura pana cand ITF nu decide ceva intr-un sens sau altul", a spus George Cosac, vicepresedintele FRT. "In cazul Cupei Davis, ITF a reactionat extrem de tarziu, chinezii ne-au informat din 7 februarie ca nu pot iesi din tara, iar federatia internationala a luat decizia trei saptamani mai tarziu. Noi aveam deja absolut totul pregatit",
a spus Cosac despre anularea meciului de Cupa Davis dintre Romania si China, programat initial la Piatra Neamt. 

In legatura cu derularea barajului de Fed Cup cu Italia, George Cosac s-a aratat sceptic, afirmand urmatoarele: "Cu siguranta, chiar daca fetele lor nu sunt in Italia si joaca in alte parti ale lumii, staff-ul vine din Italia. Ei deocamdata sunt blocati acolo, si daca ies la un moment dat, vor sta 14 zile in carantina, de aceea e putin probabil sa se poata juca. Sigur, mai sunt cinci saptamani pana pe 17-18 aprilie. Nu stiu care va fi situatia atunci, carantina ajuta ca lucrurile sa evolueze pozitiv. Noi insa trebuie sa ne pregatim, nu avem ce face."

In ultima confruntare disputata in Fed Cup, Romania a pierdut in favoarea Rusiei, scor 2-3, ratand calificarea la prima editie a Turneului Final al Cupei Federatiilor. Intre timp, pana si organizarea acestuia a devenit incerta, competitia fiind programata la Budapesta pentru perioada 14-19 aprilie. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!