GALERIE FOTO SEXY | Detaliile care o deconspira pe Donna Vekic, una dintre cele mai atragatoare jucatoare din WTA
Tenis
Donna Vekic s-a nascut in Croatia si este una din cele mai urmarite jucatoare din WTA, atat pe terenul de tenis, cat si in afara lui.
La 23 de ani, Donna Vekic este una dintre jucatoarele noii generatii care pot surprinde oricand tenismenele din varful ierarhiei WTA. Actualmente a 23-a in lume, jucatoarea din Croatia are doua titluri WTA in palmares, castigate la Nottingham in 2017 si la Kuala Lumpur in 2014, dar in spatele rezultatelor sportive sta o poveste de viata atipica.
"Am inceput sa joc tenis cand aveam sase ani. De la patru la sase ani am practicat gimnastica. E in topul sporturilor mele preferate, ador sa-l urmaresc la TV. Cand am inceput gimnastica nu m-am gandit sa devin profesionista. Deveneam tot mai buna, dar intr-o zi antrenorii s-au apropiat de parintii mei si le-au spus ca voi fi prea inalta pentru acest sport. Privind in urma, cred ca aveau dreptate. Vara se apropia, iar parintii mei mi-au spus ca trebuie sa incerc altceva. Am spus: 'de ce nu tenis?'. Inca din prima zi, mi-a placut cu adevarat. Tin minte ca imi luxasem glezna prin casa inaintea primului meu antrenament, dar tot m-am dus. M-am bucurat de tenis inca de la inceput, probabil fiind atat de competitiva. Uram sa pierd si aveam nevoie sa castig. Iubesc tenisul. Nimic nu se compara cu a juca un meci de tenis in nocturna, mai ales in turneele de mare slem. Poti sa iti dai seama cat de mult iubesc tenisul in zilele pe care le petrec in totalitate pe teren, iar cand revin in camera de hotel aprind televizorul pentru a urmari meciuri de tenis," si-a inceput Donna povestea pentru Behind the Racquet.
Donna Vekic: "Am fost catalogata 'turista' turneelor"
"Imi amintesc de unul dintre cele mai lungi siruri de infrangeri. Aveam vreo 16 ani si pierdusem sapte meciuri consecutiv, iar acest lucru s-a intamplat cand accesul la turneele profesionistelor imi era limitat. Nu puteam juca saptamana de saptamana pentru a incerca sa castig. Am ajuns, intr-un final, la Indian Wells, unde am reusit prima mea victorie dupa o perioada de esecuri. A fost o usurare atat de mare. Dupa cateva meciuri pierdute infrangerea iti intra in minte; am inceput sa ma gandesc ca nu sunt suficient de buna. Voiam sa urc in clasament rapid. Aveam 16 ani, eram deja in prima suta mondiala si castigasem primul turneu WTA la 17 ani.
De fiecare data cand am ajuns in finala sau am castigat un turneu, urmatoarele doua-trei erau o pierdere pentru mine. Pierdeam in primele tururi din cauza presiunii pe care o puneam pe umerii mei: trebuia sa castig. Nu m-am bucurat de tenis in perioada in care am avut 18-20 de ani. Toata lumea se astepta de la mine sa castig inca de cand aveam 16 ani. Nu se intampla tot timpul asa, e rar. Acum, cand le vad pe jucatoarele tinere, stiu ca seria lor de victorii se va incheia la un moment dat. Din acel moment, conteaza doar cum se confrunta cu situatia si cum o depasesc. O mare parte din presiune vine din partea presei. Ma tin minte citind un articol in care ma catalogau 'turista' la turnee. Niciodata nu mi-a placut sa citesc foarte mult despre mine insami si nu acordam presei prea multa atentie. Mi-a fost mai usor intr-o perioada sa fac asta pentru ca nu petreceam prea mult timp in Croatia ca sa aud ce spun oamenii despre mine. Chiar daca nu incerci sa asculti, tot ii auzi pe oameni vorbind despre tine. Munceam din greu, ma antrenam, faceam totul corect, dar nu se vedea in meciuri. In final, mi-am admis ca nu ma bucuram de tenis. Lucrurile s-au schimbat insa, iar clasamentul meu a urcat de undeva din afara top 100 pana in primele 20 de jucatoare. M-am maturizat. Nu pot sa spun ca am muncit mai greu, ci am fost doar mai desteapta.
In ultimii doi ani am fost norocoasa, avand ajutorul antrenorului meu, Torben Beltz si al preparatorul fizic, Zlatko Novkovic. Nu stiu ce m-as face fara ei. Ne intelegem atat de bine incat abia astept sa plec in circuit si sa fiu alaturi de ei. Torben e un tip atat de optimist, lucru care e important pentru mine. Uneori, ma dezamagesc si sunt dura cu mine insami. Gasesc un echilibru in el, fiind si o persoana foarte sociabila si prietenoasa. Unele nopti ma regasesc stand in camera de hotel, nevorbind cu nimeni si comandandu-mi de mancare; dar de cele mai multe ori iau cina cu echipa mea sau cu prietenii.
Sunt prietenoasa cu majoritatea fetelor din circuit. Una din cele mai apropiate prietene ale mele este Maria Sakkari (n.r. 20 WTA); niciodata nu e usor sa joci impotriva ei. E teribil. Amandoua vrem sa castigam meciul si avem aceasta relatie de prietenie intre noi. Cea mai rea parte e ca imi cunoaste fiecare miscare si tot ce voi face pe teren. Si eu stiu la ce se gandeste in fiecare moment al jocului, nu doar ea. Lucrul acesta face meciul sa fie atat de neobisnuit. De multe ori ma gandesc, 'vreau ca meciul asta sa se termine.' Nu ma gandesc prea mult la prietenia noastra in timpul meciuruilor pentru ca stiu ca asta o voi avea pentru totdeauna. Mereu respectam regula urmatoare: pierzatoarea plateste cina.
Cel mai bun sfat al meu pentru urmatoarea generatie de tenismeni este sa gaseasca optimism. Nu va ingrijorati prea mult si incercati sa vedeti imaginea de ansamblu. Ganditi pe termen lung, pentru ca eu chiar si acum ma surprind vrand totul acum, iar lucrul acesta nu ma ajuta sa joc mai bine. E un aspect dificil de realizat, dar ai nevoie de o echipa grozava in jurul tau pentru a te ajuta cu toate acestea. Nu oricine poate ajunge aici. De-asta tenisul e atat de dur," a incheiat Donna Vekic pentru Behind the Racquet.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
