Și Djokovic are „nașii” lui. Kyrgios și încă 4: cine sunt cei 5 jucători care au palmares pozitiv contra sârbului
Jiri Vesely este numele cel mai puțin cunoscut de jucător care are palmares pozitiv în fața lui Novak Djokovic.
Novak Djokovic (35 de ani) are 22 de titluri de mare șlem în palmares și este cel mai longeviv număr 1 ATP din istoria tenisului.
Tenismenul sârb se poate lăuda cu palmares pozitiv în fața marilor rivali, Rafael Nadal (30-29) și Roger Federer (27-23), dar a dezvoltat cinci istorice negative, în circuitul ATP.
Novak Djokovic, palmares negativ în fața a cinci jucători
Marat Safin, Fernando Gonzalez, Jiri Vesely, Nick Kyrgios și Andy Roddick sunt cei cinci jucători care se pot mândri cu palmares câștigător în detrimentul lui Novak Djokovic. Din cei menționați, doar Nick Kyrgios și Jiri Vesely se află în continuare în activitate.
-
Novak Djokovic - Marat Safin 0-2
„Nole” avea doar 17 ani în ediția 2005 a Openului Australiei, în a cărei rundă inaugurală a reușit să îi ia doar trei game-uri tenismenului rus. 6-0, 6-2, 6-1 a fost scorul primei întâlniri, care a precedat succesul istoric al lui Safin la Melbourne.
Trei ani și jumătate mai târziu, Djokovic se înclina în favoarea dublului campion de Grand Slam, 6-4, 7-6(3), 6-2, în ciuda statutului de favorit, sârbul venind pe iarba londoneză după câștigarea primului său titlu de mare șlem, în debutul acelui an, pe când Safin căzuse, la acel moment, din top 50 ATP.
-
Novak Djokovic - Fernando Gonzalez 1-2
Pe când era încă un puști de 17-18 ani, Novak Djokovic l-a întâlnit pe Fernando Gonzalez de trei ori, în circuitul ATP.
Tenismenul chilian a trecut de Djokovic la Cincinnati, într-un meci jucat în primul an petrecut de „Nole” între seniorii circuitului ATP.
În maxim de seturi s-a decis atât confruntarea din Cincinnati, cât și revanșa luată de Djokovic în fața lui Gonzalez, în 2006, la Roland Garros.
La Madrid însă, Gonzalez s-a impus - din nou, în maxim de seturi - 7-5, 5-7, 7-5. Finalistul Australian Open 2007 s-a retras abia în 2012, dar nu l-a mai întâlnit pe Djokovic în circuit, în ultimii cinci ani de activitate.
-
Novak Djokovic - Jiri Vesely 0-2
Probabil cel mai curios nume din această listă, Jiri Vesely are locul 35 drept cea mai înaltă clasare atinsă în ierarhia mondială, în 2015, dar l-a învins pe Djokovic în ambele întâlniri directe.
Talentatul stângaci Vesely l-a depășit pe Djokovic pe zgură, în 2016, la Monte Carlo, dar și la Dubai, în sezonul anterior, scor 6-4, 7-6 (4), producând o mare surpriză, în sferturile de finală.
-
Novak Djokovic - Nick Kyrgios 1-2
Primăvara anului 2017 a marcat două înfrângeri frustrante în lanț pentru Novak Djokovic, învins de Nick Kyrgios la Acapulco și la Indian Wells.
Australianul nu a cedat set în fața sârbului, în sferturile, respectiv optimile competițiilor din Mexic și SUA, dar a pierdut în fața lui Djokovic atunci când avea mai mare nevoie de victorie, în finala ediției 2022 a turneului de la Wimbledon.
-
Novak Djokovic - Andy Roddick 4-5
Dacă în fața adversarilor anterior menționați Novak Djokovic a avut doar două sau trei șanse de reușită, rivalitatea cu tenismenul american, Andy Roddick a numărat nouă confruntări.
Djokovic a câștigat primul și al treilea meci direct cu Roddick, disputate în 2007 și 2008, în Canada, respectiv la US Open, dar a ajuns, mai apoi, condus cu 5-2 la meciurile directe.
Cele mai recente două meciuri au fost tranșate de sârb, la Turneul Campionilor din 2010 și la Jocurile Olimpice din 2012, însă retragerea din tenis a nord-americanului, în același an, l-a lăsat pe Djokovic fără șansa de a egala scorul duelurilor cu finalistul Wimbledon 2009.
Victor Hănescu explică diferențele dintre Federer, Nadal și Djokovic: „Djokovic, destul de arogant și nepăsător față de ceilalți”
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News