Simona Halep (33 de ani) joacă, miercuri, în primul tur la turneul de categorie WTA 125 de la Hong Kong, conform programului anunţat de organizatori.
Halep, locul 1130 WTA şi beneficiară a unui wildcard, va evolua în primul tur cu sportiva australiană Arina Rodionova (34 de ani, locul 114 mondial).
Simona Halep revine pe teren
Meciul este programat pe terenul central, fiind al patrulea, după două întâlniri de dublu şi una de simplu. Partidele încep la ora 09:00.
În primul meci de pe terenul central de miercuri, perechea Monica Niculescu/Gabriela Ruse va evolua la dublu cu echipa Kimberly Birrell/Su-Wei Hsieh (Australia/Taiwan).
Turneul este dotat cu premii de 115.000 de dolari.