Ziua de luni, 7 octombrie 2024, a adus confirmarea că România rămâne cu patru jucătoare de tenis în top 100 WTA.
Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse și Irina Begu ocupă locurile 69, 75, 90, respectiv 100, iar celor patru li se pot alătura Ana Bogdan și Anca Todoni, care se află la 20, respectiv la 37 de poziții distanță de intrarea în prima sută mondială.
Ana Bogdan și Anca Todoni, aproape de top 100 WTA
Din fericire, Simona Halep a reapărut în clasamentul mondial, urcând 252 de locuri ierarhice, până pe poziția cu numărul 878, în urma victoriei semnate în fața Arinei Rodionova, la Hong Kong.
26 de puncte are Simona Halep, cu 888 mai puține decât Sorana Cîrstea, „prima rachetă” a țării în clasament.
Simonei Halep îi lipsesc 692 de puncte pentru a ajunge între primele o sută de jucătoare
Între Irina Begu - număr 100 mondial - și Irina Begu se înregistrează actualmente o diferență de 692 de puncte, un ecart ce trebuie acoperit de Halep pentru a putea deveni independentă de wildcarduri.
Din jucătoarele române din top 100 WTA, Jaqueline Cristian a jucat cele mai multe turnee în acest an: 27. Cîrstea, Ruse și Bogdan au jucat, spre comparație, cu opt mai puține.