Simona Halep a vorbit despre accidentarea la genunchi: ”Asta îmi doresc”
Simona Halep nu a mai jucat un meci de tenis oficial din mai, din cauza unei accidentări la genunchi.
Românca a evoluat ultima dată împotriva americancei McCartney Kessler la Paris, în ”16”-imi, După ce a câștigat primul set cu 7-5, Halep a abandonat în cel de-al doilea, după 2-3.
Simona Halep a vorbit despre accidentarea la genunchi: ”Asta îmi doresc”
Simona a vorbit sincer despre accidentarea de la genunchi și a ținut să puncteze faptul că își dorește tare mult să poată reveni în circuit în acest an. Mai mult, românca a evidențiat că încă simte dureri și că i-ar fi greu să joace în clipa de față la un nivel înalt.
”Am încercat să mă recuperez cu genunchiul pentru că este o accidentare destul de mare, pe care nu prea știu să o gestionez. Încet-încet am început să intru pe un drum mai bun. Am speranța că pe la începutul lui septembrie să joc tenis și să mă pregătesc foarte bine pentru perioada următoare.
(n.r. Sunt speranțe să mai joci în acest an?) Eu îmi doresc tare mult, însă nu știu cum o să progresez cu genunchiul. Simt dureri și e foarte greu să joci la un nivel înalt când te doare ceva. Fac tot ce pot ca să revin. Nu pot să spun o dată exactă. Zi cu zi și sper să fiu cât mai repede pe teren”, a spus Simona Halep, potrivit DigiSport.
Ce a spus Simona Halep despre revenirea în tenis
Într-un interviu acordat recent pentru We Are Tennis, Simona Halep a vorbit despre viitorul său, aducând în discuție incertitudinile și temerile pe care le are cu privire la posibilitatea de a mai revenit la un nivel ridicat, pe plan sportiv.
"I-am spus fratelui meu, acum câteva luni, că mă sperie viitorul. Niciodată nu am fost așa, pentru că în tenis te antrenezi astăzi pentru ziua de mâine. Întotdeauna cam știi ce ai de făcut. Te aștepți la ce urmează să se întâmple. Dar după această experiență prin care am trecut, sunt puțin speriată. Pentru că viața este frumoasă, dar este și grea uneori. Niciodată nu știi la ce să te aștepți.
Vreau să mă întorc pe teren. Acesta este viitorul apropiat. Vreau să performez, să fiu destul de aproape de ceea ce am fost, dacă pot. Dacă nu mai pot, aș vrea copii. Acesta este viitorul pe care mi-l doresc: să am copii, să am o familie. Mă gândesc în fiecare zi la asta și mă analizez ce pot face mai mult și cât de bună pot fi din nou. Sunt în dubiu acum, să fiu sinceră.
Nu mă pot antrena complet din cauza accidentării. Personalitatea mea este că dacă revin, vreau top 10. Pentru că așa gândesc și așa am fost întotdeauna. Și de aceea poate am fost numărul 1, pentru că întotdeauna mi-am împins limitele în acea direcție. Dar acum întrebarea este: sunt capabilă din nou să fac asta? Am puterea interioară să fac asta? Nu știu răspunsurile la aceste întrebări. Dar acesta este visul meu dacă revin complet la tenis", a povestit sportiva.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News