VIDEO Simona Halep a vorbit despre revenirea pe terenul de joc: "Sper să mă bucur de tenis"
După o pauză de câteva luni cauzată de probleme medicale, Simona Halep ar putea reveni pe teren.
Jucătoarea de tenis a dezvăluit că sunt șanse destul de bune pentru a participa la turneul WTA 250 de la Hong Kong, din perioada 28 octombrie - 3 noiembrie.
Acum mă simt bine (n.r. - după 12 luni de la verdictul suspendării), este un subiect pe care vreau să-l las în urmă. A fost, a trecut, am câștigat procesul, am dovedit că nu a fost, am dovedit că nu am fost vinovată", a declarat Simona Halep.
Nume ca Emma Răducanu, Danielle Collins, Katie Boulter sau Leylah Fernandez au fost de asemenea invitate la joc de oficialii întrecerii din regiunea chineză.
Simona Halep se pregătește cu Daniel Dobre
Fostul lider mondial a decis să colaboreze din nou cu Daniel Dobre, antrenorul care a fost alături de ea în perioada în care a câștigat Wimbledonul în 2019.
Daniel Dobre a avut un rol esențial în succesul Simonei Halep la Wimbledon, când aceasta a învins-o pe Serena Williams în finală cu un convingător 6-2, 6-2.
"Daniel Dobre o să fie antrenorul meu, este și a fost mereu alături de mine și mă bucur foarte mult fiindcă este un om deosebit", a spus sportiva.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News