"Simona este STĂNCUȚA! Astazi nu m-am uitat la adversara, ci doar la picioarele ei" Reactia lui CTP dupa calificarea Simonei in sferturi
Simona Halep si-a egalat cea mai buna performanta a carierei la AO, obtinand calificarea in sferturile turneului de la Melbourne dupa 6-3, 6-2 in fata japonezei Naomi Osaka. In faza urmatoare, ea va da peste invingatoarea dintre Barbora Strycova si Karolina Pliskova.
Cristian Tudor Popescu a vorbit si el la finalul meciului dintre Simona Halep si Naomi Osaka, incheiat cu scorul de 6-3, 6-2.
"Spuneam ca daca se mai produce un miracol, in afara victoriei epocale cu Lauren Davis, adica recuperearea fizica a Simonei, nu prea mai are importanta cine ii iese in cale. Si asa a fost! In primele game-uri am fost cu ochii pe picioarele Simonei, nu pe ce joaca japoneza de ciocolata. Dupa ce am vazut ca se misca liber, fara absolut nicio rezerva, mi-am spus ca daca Osaka nu realizeaza ca are in fata numarul 1 mondial si incearca sa joace cu nasul pe sus, nu are nicio sansa! Si draga de Naomi chiar asta a facut! Nu a incercat sa prelungeasca raliurile, nu a tras de timp, nu a incercat sa o oboseasca si mai tare pe Simona, care venea dupa meciul de 4 ore.
Naomi, nici macar in setul secund, cand era clar ca nu ii functioneaza buf-buf-ul cu care a incercat sa castige, nu a schimbat nimic.
E o jucatoare tanara, talentata, dar care deocamdata sta prost la capitolul munca si tactica.
Simona, dupa ce si-a citit adversara din teren, a stiut foarte bine ce are de facut.
In setul secund, unde mi-a placut foarte mult ce s-a intamplat, Simona a simtit degringolada fizica a adversarei! A simtit ca japoneza nu stie ce sa mai faca si in momentul acela a atacat! Desi se spune ca tactica cu care castigi nu se schimba, Simona nu s-a multumit sa speculeze doar loviturile hazardare ale adversarei, ci a inceput sa o execute. Simona a dat astfel un semn ca are mare incredere, a facut un meci de mare campioana.
Cred ca Simona beneficiaza in acest moment de o propulsie fizica exceptionala si este in varful ei fizic si psihic de pana acum. Finala si castigarea turneului sunt posibile, desi are un parcurs foarte greu in continuare.
E alt nivel decat cel de acum un an, Simona are incredere, are o incredere mult mai mare in Darren. Antrenorul, si Darren Cahill stie cu siguranta asta, pentru ca e cel mai mare om de tenis pe care l-am vazut vreodata, nu mai insista pe chestiuni tactice. Este important ca el sa vorbeasca cu Simona si sa taca mai mult impreuna cu ea, adica sa faca orice pentru a-i intretine nivelul de incredere. Simona trebuie sa-l simta alaturi.
Daca dupa meciul trecut i-am spus Rocky Simona, acum i-as spune Stancuta! Rocky Stancuta!", a spus Cristian Tudor Popescu la Digisport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News