GALERIE FOTO Mister elucidat: Simona Halep explică de ce nu a mai putut juca pentru naționala României, în ultimii ani ai carierei

Mister elucidat: Simona Halep explică de ce nu a mai putut juca pentru naționala României, în ultimii ani ai carierei Tenis

Simona Halep a mărturisit de ce nu a mai jucat pentru România, după înfrângerea din semifinalele Fed Cup 2019.

Absentă la edițiile 2016 și 2020 ale Jocurilor Olimpice, pe fondul temerilor cauzate de virusul Zika, respectiv coronavirus, fostul număr unu WTA, Simona Halep a fost acuzat de anumite voci din țară că nu și-ar fi dedicat mereu potențialul maxim în competițiile internaționale.

De două ori câștigătoare în turneele de mare șlem, Simona Halep a afirmat, la finalul carierei, că regretă înfrângerea suferită în semifinalele Fed Cup 2019, la Rouen, în fața echipei Franței.

Simona Halep, dărâmată de înfrângerea dramatică din Franța, în semifinalele Fed Cup 2019

După ce a adus două puncte în sfertul de finală jucat la Ostrava, reușind să o învingă inclusiv pe Karolina Pliskova, Simona Halep a bifat alte două victorii, în semifinala cu Franța, învingându-le în proba individuală pe Kristina Mladenovic și Caroline Garcia.

Alături de Niculescu, Halep a pierdut însă duelul cu Mladenovic / Garcia, în meciul decisiv de dublu, deși româncele au condus inițial cu 1-0 la seturi.

Simona Halep

  • Halep facebook5

A dus la capăt un meci în care și-a rupt un ligament

Explicându-și absența din echipa națională a României, în ultimii ani de carieră, Simona Halep a declarat următoarele, la o lună și jumătate de la retragerea din tenis: „Când joci pentru țară, e diferit. Ai o presiune mai mare, pentru că știi că joci pentru țara ta. Nu e ca și cum ai juca doar pentru tine.

Nu e deloc adevărat ce spuneau oamenii, că nu m-a interesat să joc pentru țară. Dacă ne uităm bine, eu de la meciul cu Franța, nu am mai jucat Fed Cup, deoarece a fost, din punct de vedere profesional, un eșec foarte mare pentru mine.

Am suferit enorm, iar, de atunci, nu am mai putut, sufletește, să mai merg să mai joc. Dar nicidecum pentru că nu mi-a păsat.

Mi-a păsat foarte mult și țin minte un meci: am jucat cu Angie Kerber, la Cluj, pe zgură. Am căzut pe teren și mi-am rupt un ligament la gleznă. Am continuat să joc și am terminat cu bine meciul.

Mi-am dedicat foarte mult echipei naționale din tot ce am avut eu, ca sportiv și ca om. Sper că cei care pot aprecia, apreciază,” a declarat Simona Halep în emisiunea „Așii tenisului.”

00:53
live
SONDAJUL ZILEI
Cum se încheie Dinamo - FCSB (duminică, ora 20:30)?
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!