SIMONA HALEP - IGA SWIATEK | Halep joaca pentru sferturi cu o eleva de liceu! Poloneza si-a indeplinit un vis: "Sa joc impotriva Simonei e ceva fantastic"

SIMONA HALEP - IGA SWIATEK | Halep joaca pentru sferturi cu o eleva de liceu! Poloneza si-a indeplinit un vis: Sa joc impotriva Simonei e ceva fantastic Tenis

Iga Swiatek a vorbit la Paris despre duelul cu Simona Halep din optimi de la Roland Garros 2019.

Iga Swiatek, adversara Simonei Halep din optimile de finala, a avut un discurs foarte natural la conferinta de presa de la Paris. Tanara jucatoare din Polonia a ajuns in aceasta faza a competitiei dupa ce le-a invins, rand pe rand, pe Janicijevic (Franta), Wang (China) si Puig (Puerto Rico). Pe primele doua meciuri le-a castigat in minimul de seturi, insa in partida din turul trei a intampinat ceva probleme.

Iga Swiatek a pierdut primul ei set la Paris in fata Monicai Puig, si l-a pierdut drastic, la 0, scorul final fiind 0-6, 6-3, 6-3. Jucatoarea de tenis din Polonia, in varsta de 18 ani (impliniti pe 31 mai), a cerut interventia medicilor la Paris, acuzand probeleme in zona lombara. Ea a declarat la conferinta de presa ca are intr-adevar anumite probleme la spate. "Nu am jucat bine in primul set pentru ca aveam ceva probleme de sanatate. Mi-era teama ca ma voi accidenta mai rau. Ma doare spatele, m-am accidentat la antrenamente. Dar sunt pe analgezice. Sa te accidentezi de ziua ta nu e cel mai bun lucru din lume. Am fost nevoita sa iau medicamente ca sa-mi treaca", a spus Iga la conferinta.

Iga Swiatek, eleva la liceu, a vorbit despre meciul din optimi cu Simona Halep


Iga Swiatek este eleva la liceu, in ultimul an, si pentru a evolua la Paris, ea a fost nevoita sa se invoiasca de la cursuri pentru a juca tenis pe cele mai mari si frumoase arene din lume, dar si impotriva unor jucatoare de calibrul Simonei Halep.

"Sa joc impotriva lui Halep e unul dintre visurile mele, nu am nimic de pierdut. Sa ajung in turul 2 era obiectivul meu. Eram fericita ca joc pe tabloul principal. Sunt la liceu, in Varsovia. Sunt la o scoala privata, astfel ca profesorii ma inteleg. E cam greu sa ma descurc cu ambele. E incredibil ca am ajuns in a doua saptamana la Roland Garros. Sunt fericita ca am ocazia sa vad maretia jucatorilor de top si chiar sa invat de la ei. Si sa pierd cu Simona e frumos. Daca ar fi sa iau un punct forte de la Simona, acela ar fi rabdarea pe care o are", a spus Iga la conferinta de presa.

Meciul din optimile de finala de la Roland Garros 2019 dintre Simona Halep si Iga Swiatek va avea loc luni la Paris, la o ora pe care organizatorii o vor comunica in cursul zilei de azi.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!