Simona Halep, instruita in direct de idolul sau, Justine Henin | "Cand eram mica, incercam sa ii copiez miscarile" 

Simona Halep, instruita in direct de idolul sau, Justine Henin |  Cand eram mica, incercam sa ii copiez miscarile   Tenis

Simona Halep a ajuns sa fie apreciata de idolul copilariei sale, Justine Henin. 

Simona Halep a avut onoarea de a intra in discutie cu idolul copilariei sale, Justine Henin in cadrul vodcastului "Legendelor Tenisului". Cele doua campioane de Grand Slam au dialogat intr-un format amical, in care Simona a marturisit ca a incercat sa imite stilul de joc si tehnica belgiencei, iar aceasta din urma i-a recomandat romancei sa se apropie mai mult de linia de fund a terenului pentru a-si spori agresivitatea in joc.

"Este o mare placere pentru ca vorbesc cu idolul meu. Cand cresteam, incercam sa o copiez, trebuie sa recunosc. Este o discutie placuta si ma bucur ca m-am alaturat voua," a inceput Simona Halep conversatia. 

Simona Halep, fata in fata cu idolul sau, Justine Henin: "Am copiat pana si miscarile de la tine!"


Surprins de cuvintele Simonei, Mats Wilander a simtit nevoia sa intervina, zicand: "Spui 'copiat.' Ce anume din jocul lui Justine te atragea pe tine, Simona, cand erai tanara?", a fost intrebarea pusa de fostul mare tenismen suedez. 

"Ei bine, totul. In primul rand, suntem de aceeasi inaltime si am simtit: 'Am o sansa sa reusesc!' Lovitura de backhand, chiar daca nu o execut cu o singura mana... iti iubesc backhand-ul, Justine. Si chiar am copiat si miscarile, pentru ca mereu a avut picioare puternice. Si juca foarte aproape de linia din spate. Am incercat sa copiez si asta... nu e perfect, pentru ca uneori raman prea departe. Dar mi-a ramas in minte si stiam ca e cel mai bun lucru pe care pot sa il fac pentru ca nu sunt foarte inalta," a completat campioana en-titre de la Wimbledon pentru Eurosport.  

Simona Halep, incurajata de Justine Henin sa adopte o pozitionare mai ofensiva in teren


"Inca mai poti imbunatati acest capitol
(n.r. sa nu mai stea atat de departe de linia de fund),"
a incurajat-o Justine Henin pe Simona Halep. 

"Exact! Lucrez la asta!", i-a replicat Simona. 

"Poti sa te apropii mai mult de linie, sunt sigura de asta!", a mai spus Henin, septupla campioana de mare slem. 

"Si la fileu, nu? Toata lumea imi spune!", a intrebat-o Simona pe Justine 

"Da, sigur, urca si la fileu!", a mai sfatuit-o Henin pe Halep. 

"Am o tensiune in brate cand sunt aproape de fileu," a fost confesiunea facuta de Simona in finalul acestei conversatii. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!