Unul dintre cele mai surprinzătoare aspecte statistice actualizate recent arată că, dintre jucătoarele de tenis din România care sunt active, la ora actuală, Simona Halep nu are cea mai mare experiență, în ce privește finalele de turneu jucate în circuitul WTA.
Monica Niculescu, și nu Simona Halep se mândrește cu un număr impresionant de cincizeci de finale jucate în turnee WTA - atât în proba individuală, cât și în proba de dublu, conform Fanatik.
Monica Niculescu a ajuns la 50 de finale de turneu WTA, în carieră
De partea cealaltă, Simona Halep are 44 de finale în WTA, dintre care 42, în proba individuală. Din aceste 42 de finale, Halep a câștigat 24, dintre care două, de mare șlem, la Roland Garros, în 2018, respectiv la Wimbledon, în 2019.
Monica Niculescu a ieșit recent campioană în circuitul WTA, impunându-se în turneul WTA 125k de la Hong Kong, alături de compatrioata Gabriela Ruse.
SImona Halep a câștigat 24 de finale, dintr-un total de 42 jucate, în proba de simplu
Halep va reveni pe terenul de tenis în finalul lunii octombrie, când va participa în turneul WTA 250 de la Hong Kong.