"Simona Halep, MATURATA de o tornada poloneza de 19 ani!" | Presa internationala, vehementa la adresa romancei dupa eliminarea de la Roland Garros

Simona Halep, MATURATA de o tornada poloneza de 19 ani! | Presa internationala, vehementa la adresa romancei dupa eliminarea de la Roland Garros Tenis

L'Equipe a titrat: "Simona Halep, maturata de o tornada poloneza de 19 ani in optimile Roland Garros."

Presa internationala a laudat-o pe Iga Swiatek, dupa victoria scor 6-1, 6-2 obtinuta in fata principalei favorite la castigarea Roland Garros in acest an, Simona Halep. 

Jurnalistii francezi au fost drastici la adresa numarului 2 WTA, titrand ca Simona Halep ar fi fost maturata de Iga Swiatek, in vreme ce jurnalistii britanici de la Sky Sports au surprins faptul ca romanca a fost panicata in cel de-al doilea set, in momentul in care a realizat ca poloneza se desprinde decisiv. 

"Swiatek arunca in aer turneul si o elimina pe principala favorita, Halep. Aflata pe locul 54 WTA, Swiatek s-a impus clar, scor 6-1, 6-2, in 70 de minute," au scris jurnalistii Marca. 

"Simona Halep, maturata de Iga Swiatek. Nu au fost multe lucruri de care Simona s-a putut agata duminica pe Arena Philippe-Chatrier. 17 victorii consecutive, 3 titluri la rand si toata increderea acumulata au fost maturate de o tornada poloneza de 19 ani," au titrat francezii de la L'Equipe. 

"Simona Halep, lasata fara replica de Swiatek in optimi. Principala favorita la castigarea turneului de la Roland Garros a fost eliminata de adolescenta din Polonia. Swiatek a castigat primul set in numai 23 de minute si a terminat meciul cu un numar impresionat de 30 de lovituri castigatoare," au scris englezii de la BBC. 

"Simona, lovita de Swiatek in optimi. Romanca a inceput sa-i arunce lui Darren Cahill priviri panicate in timp ce Iga Swiatek s-a desprins in setul 2. Tanara jucatoare poloneza nu a aratat niciun semn de frica," au adaugat jurnalistii Sky Sports.

"Swiatek a castigat doar un game impotriva lui Halep in optimile de anul trecut, dar de aceasta data a fost forta dominanta a zgurii rosiatice de la Paris, dictand jocul cu un forehand naprasnic si fortand-o pe Simona sa tina ritmul," a scris Christopher Clarey pentru The New York Times. 

"Absolut orice aspect al jocului ei a fost perfect. A dictat jocul de pe linia de fund. A dominat meciul clar, de la inceput pana la final. A avut multa incredere si foarte multa siguranta in joc. Este o performanta sa invinga principala favorita la castigarea turneului. Am vorbit des despre conditiile de aici, e frig, mingile sunt grele. Dar am vazut-o pe Halep jucand perfect in primele tururi. Pur si simplu a intalnit o adversara care a jucat mult mai bine decat ea", a spus fostul tenismen, Tim Henman pentru Eurosport.

"Am fost foarte impresionat de Swiatek, de felul cum se misca, de felul in care loveste mingea. Vine cu lovituri variate din toate colturile terenului, e foarte relaxata si sigura pe ea. Nu e deloc simplu, anul trecut pierdea in aceeasi faza la Simona Halep destul de clar. Nu am fost neaparat dezamagit de Simona, nici ea nu trebuie sa fie. Am avut senzatia ca va gasi solutii la inceputul setului doi, dar n-a fost lasata de Iga. E foarte dificil sa-ti gasesti un ritm cand adversara ta dicteaza ritmul punctelor," a punctat Alex Corretja pentru aceeasi televiziune. 

"Tineti mintele numele! Mi-a placut foarte mult sa o urmaresc pe Swiatek. A venit cu niste lovituri aparte, a reusit unele backhand-uri din saritura pe care nu le vedem foarte des," a completat Barbara Schett, prezentatoarea emisiunii Eurosport. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!