VIDEO Simona Halep i-a cucerit pe toți românii din Canada: „Am muncit din greu pentru că mi-am dorit să câștig în fața voastră!”
Simona Halep a câștigat al 24-lea titlu WTA al carierei, învingând-o pe Beatriz Haddad Maia, scor 6-3, 2-6, 6-3, în finala turneului WTA 1000 de la Toronto.
„Am muncit din greu ca să pot să câștig în fața voastră,” le-a transmis Simona Halep românilor veniți să o încurajeze la Toronto.
Campioană pentru a treia oară în Openul Canadian, Simona Halep (30 de ani) s-a impus în ediția 2022 pentru prima dată la Toronto, semnând și primul trofeu cucerit sub comanda noului antrenor, Patrick Mouratoglou.
În cadrul discursului de campioană susținut în fața unei arene centrale umplute până la refuz, Simona Halep și-a felicitat adversara, întâi de toate, după care le-a transmis românilor din tribune că o parte din eforturile depuse au fost dedicate lor.
Simona Halep, mesaj pentru antrenor: „Patrick, sper să adunăm multe trofee de acum înainte!”
Simona Halep championship speech as the winner of the National Bank Open in Toronto. pic.twitter.com/4lLM5BPYhY
— Romanian Tennis (@WTARomania) August 14, 2022
???????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????????? pic.twitter.com/2IdmXxS27M
— SimoReactions (@Simoreactions) August 14, 2022
„Am atât de multe de spus, dar sunt epuizată, a fost o bătălie teribilă astăzi. Beatriz, ai făcut o treabă bună toată săptămână. De fapt, tot anul a fost exelent pentru tine! Îți țin pumnii la US Open, sunt sigur că te vei descurca bine.
Canada e un loc special pentru mine. Am câștigat de două ori la Montreal, dar aici, la Toronto, niciodată. Am muncit din greu ca să pot să câștig în fața voastră, știind că sunt mulți români în Canada. Am văzut multe steaguri ale României. Vă mulțumesc, românilor, canadienilor, brazilienilor pentru susținere! Atmosfera a fost fantastică.
Sincer, nu credeam că voi ridica acest trofeu. Patrick, îți mulțumesc că ești lângă mine. Sper că te-am făcut mândru, Patrick, chiar dacă nu am jucat grozav, dar am luptat. E important. Nu m-aș fi gândit la asta lunile trecute, m-ai ajutat enorm. Sper să adunăm multe de acum înainte!”, a spus Simona Halep, în cadrul ceremoniei de premiere.
When you're not 18 anymore and you feel that ???????????? pic.twitter.com/Op41xImLPJ
— SimoReactions (@Simoreactions) August 14, 2022
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News