Simona Halep și Nadia Comăneci au reacționat instant, după ce Darren Cahill și-a anunțat retragerea pe perioadă nedeterminată din tenis

Simona Halep și Nadia Comăneci au reacționat instant, după ce Darren Cahill și-a anunțat retragerea pe perioadă nedeterminată din tenis Tenis

Darren Cahill a anunțat public că nu își va reporni prea curând cariera de antrenor de tenis, exprimându-și regretul față de Amanda Anisimova. 

Tehnicianul care a fost alături de Simona Halep timp de 6 ani, Darren Cahill a anunțat public că suferă de extenuare și că își va încheia pe o perioadă nedeterminată cariera de antrenor.

Într-o postare pe Instagram, Darren Cahill (56 de ani) a explicat pe larg starea sa fizică precară și a precizat că are nevoie de odihnă pentru a-și reveni la forma care l-a consacrat. 

  • Simona Halep Nadia Comaneci Si Stan Wawrinka Au Reactionat Instant Dupa Ce Darren Cahill Si A Anuntat

Simona Halep și Nadia Comăneci, alături de Darren Cahill în clipele grele

Simona Halep, Nadia Comăneci, Rennae Stubs și Stan Wawrinka sunt doar câteva dintre personalitățile relevante ale sportului mondial care i-au urat antrenorului australian, Darren Cahill însănătoșire grabnică, în timp ce Darren Cahill a anunțat că va reveni la Wimbledon, în postura de comentator ESPN. 

„Ai grijă, D,” i-a transmis Simona Halep, în timp ce Nadia Comăneci și Stan Wawrinka i-au transmis tehnicianului australian că se roagă pentru întremarea sa. 

Problemele de sănătate ale australianului Darren Cahill, explicate de el însuși

„Am ajuns în SUA cu aproximativ 3 zile înainte de a merge la Indian Wells și nu mă simțeam simțit bine. După a doua zi pe teren cu Amanda (Anisimova), mi-am dat seama repede că nu aveam cum să merg până la capăt și să-i ofer atenția și grija necesare pentru a-mi face treaba de antrenor în mod corespunzător.

Nu e ușor de explicat, dar de când am ieșit din carantina de 28 de zile de la sfârșitul anului trecut în Australia, am avut probleme în a reporni.

Perioada aceea a survenit după alte 14 zile de carantină înainte de Australian Open 2021, urmate de 9 luni în străinătate, cauzate de restricțiile vamale și regulile de carantinare. 

Darren Cahill a întrerupt brusc colaborarea cu Amanda Anisimova

După ce am petrecut 28 de zile analizând și criticând fiecare mișcare de antrenor, meci și punct din 2021, mintea mea a sfârșit epuizată.

Chiar și la Australian Open, în acest an, trăgeam de mine de-a lungul zilelor, ceea ce este neobișnuit pentru mine când vine vorba de tenis, pentru că de obicei este o simplă bucurie să fac ceea ce fac.

După AO, sincer am crezut că am fost un pic moale și am crezut că am nevoie să îmi dau un brânci și să merg la Indian Wells și la Miami, iar mintea și corpul meu își vor reveni în forță acolo unde erau.

Din păcate, n-a fost cazul.

Am vorbit îndelung cu Amanda și îi mulțumesc pentru înțelegerea acordată. Am nevoie să am grijă de mine. M-am oferit să rămân și să continui să o ajut ca prieten și ca o persoană care are enormă încredere în ea și în viitorul său pe terenul de tenis. 

Hleb Maslau a fost cu noi, e important să o spun, și el e un mare motiv din spatele jocului genial al Amandei în Australia. Ei au făcut martea parte a muncii în pre-sezon, în Miami, alături de trainer-ul Rob Brandsma. Amanda e pe mâini bune. 

Sunt conștient că suferința mea pălește în comparație cu cele cauzate de COVID și de război, iar gândurile mele continuă să fie în compania celor afectați.

Vă mulțumesc pentru sprijinul pe care l-am primit și vă voi vedea la Wimbledon, alături de echipa mea minunată de la ESPN, dacă nu mai devreme,” a scris Darren Cahill pe Instagram. 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Darren Cahill (@dc10s)

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!