Australian Open 2025 va avea loc în perioada 12 - 26 ianuarie, însă tenisul feminin românesc va avea doar trei reprezentante calificate direct pe tabloul principal: Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian.
Simona Halep nu a primit wildcardul de care avea nevoie pentru a putea juca în turneul de mare șlem de la Melbourne, dar un alt mare campion a avut mai mult noroc.
Stan Wawrinka a primit wildcard pentru Australian Open 2025
Elvețianul Stan Wawrinka (39 de ani), câștigător al Openului Australiei, în 2014, s-a declarat extrem de nerăbdător să joace tenis la antipoziă, după ce a auzit că oficialii i-au acordat o invitație pe tabloul principal.
„Sunt recunoscător pentru acest wildcard la Australian Open 2025. Melbourne ocupă un loc deosebit în inima mea; acolo am câștigat primul meu titlu de Grand Slam, una dintre marile borne de performanță ale carierei mele,” a fost reacția lui Wawrinka.
Ajla Tomljanovic și Daria Saville, pe tabloul principal, în urma unor invitații
Pe tabloul feminin, australiencele Ajla Tomljanovic și Daria Saville au primit invitații, dar și sportive tinere, mai puțin cunoscute, precum Talia Gibson, Maya Joint sau Emerson Jones.