NEWS ALERT Simona Halep nu e pe lista invitatelor de la Wimbledon 2024! Singura șansă rămasă + starurile care au primit wildcard

Simona Halep Wimbledon 2024 Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 19 Iunie 2024, 12:39
Data actualizarii: Joi 20 Iunie 2024, 13:10

Organizatorii de la Wimbledon au anunțat lista jucătoarelor care au primit invitație pe tabloul principal al turneului de Grand Slam care se va disputa în perioada 1-14 iulie.

Miercuri, la prânz, organizatorii de la Wimbledon au anunțat lista inițială cu jucătorii și jucătoarele care au primit wildcard pentru ediția din acest an.

Wimbledon a anunțat 7 dintre cele 8 jucătoare cu wilcard. Simona Halep nu este printre ele

Simona Halep, ajunsă pe locul 1130 WTA după pauza lungă cauzată de suspendarea pentru dopaj, nu poate juca la Wimbledon decât dacă va primi invitație. Sportiva din Constanța, care a câștigat titlul la ediția din 2019, nu se află însă pe lista inițială a invitatelor.

Conform site-ului oficial, sunt opt locuri pe tabloul principal care vor fi ocupate de sportive beneficiare de wildcard. Șapte dintre acestea sunt Francesca Jones (Marea Britanie, 218 WTA), Angelique Kerber (Germania, 224 WTA), Yuriko Miyazaki (Marea Britanie, 147 WTA), Naomi Osaka (Japonia, 113 WTA), Emma Răducanu (Marea Britanie, 165 WTA), Heather Watson (Marea Britanie, 198 WTA) și Caroline Wozniacki (Danemarca, 114 WTA).

Simona Halep mai are o șansă. Wimbledon anunță că alt optulea wildcard este în stadiul de "to be announced", astfel că rămâne de văzut dacă această invitație îi va reveni româncei.

Tot pe site-ul oficial, Wimbledon afirmă că "invitațiile sunt pentru jucătorii al căror loc în clasamentul mondial nu ar permite calificarea automată la turneu, dar care sunt acceptați pe tabloul principal, decizia rămânând la latitudinea comitetului".

De asemenea, Wimbledon precizează că "wildcard-urile sunt de obicei oferite pe baza performanțelor din trecut de la Wimbledon sau pentru a spori interesul britanic". La prima categorie s-ar putea încadra Simona Halep, având în vedere că a ridicat trofeul în 2019.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!