Simona Halep revine mai devreme! Va juca la Montreal, dar nu este încrezătoare: ”Nu am așteptări că voi câștiga meciuri”
Simona Halep a decis să-și grăbească revenirea în circuitul WTA cu o săptămână: va participa la Montreal!
Deși antrenorul său australian, Darren Cahill a anunțat că va reveni o dată cu desfășurarea turneului WTA de la Cincinnati, Simona Halep a revenit asupra deciziei și a ales să își grăbească momentul revenirii în circuit.
Număr 10 WTA după imposibilitatea de a participa la Wimbledon și Praga - turnee unde fusese câștigătoare en-titre, deci a pierdut toate punctele câștigate în 2019, respectiv 2020 - Simona Halep va juca în turneul WTA de la Montreal, fixat pentru săptămâna 7-15 august, dar nu se așteaptă la rezultate mari.
Simona Halep, despre starea sa actuală: ”Pensionar în adevăratul sens al cuvântului!”
”Nu am aşteptări că voi câştiga meciuri pe acolo, pentru că este un moment greu pentru mine să revin după o asemenea accidentare! Pensionar în adevăratul sens al cuvântului, n-am mai ieşit din zona mea de confort de aici, de acasă“, a declarat Simona Halep, în exclusivitate pentru as.ro, notează Adevărul.
Reprezentanții competiției din Canada au scris că Simona Halep este bucuroasă că va putea juca în fața fanilor la Montreal. ”Abia aștept să mă întorc!” a scris Simona Halep despre revenirea sa la turneele din Canada. 9 jucătoare din top 10 WTA for participa la turneul de la Montreal, inclusiv Ashleigh Barty, liderul WTA.
Can’t wait to be back! @OBNmontreal ???? https://t.co/ESZO7XCllS
— Simona Halep (@Simona_Halep) July 29, 2021
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News