Jannik Sinner, numărul 1 mondial, trebuie sancţionat retroactiv pentru o infracţiune de dopaj, deoarece ar fi în interesul luptei împotriva abuzului de substanţe, susţine un expert german în acest domeniu.
Sinner a fost testat de două ori pozitiv în luna martie la un anabolizant, clostebol. El a fost exonerat de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).
ITIA a acceptat, la sfârşitul lunii august, explicaţia italianului conform căreia ar fi suferit o contaminare accidentală din cauza unui spray folosit de un membru al echipei sale. Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) a făcut apel împotriva acestei decizii la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), cerând o suspendare de un an sau doi.
Fritz Soergel, şeful unui institut de cercetare biomedicală şi farmaceutică din Nurnberg, a declarat, vineri, pentru grupul de presă Munchner Merkur/tz că ar fi binevenită o sancţiune.
"Sinner va trebui sancţionat fiindcă este responsabil pentru ceea ce intră în corpul său. Nu ajută cu nimic dacă fizioterapeutul avea ceva pe mâini. Nu poţi pasa responsabilitatea. Trebuie să aibă grijă de anturajul său", a spus Soergel, potrivit Agerpres.
Soergel a criticat de asemenea ITIA şi ATP, organizatoarea circuitului profesionist masculin, pentru faptul că acest caz a fost anunţat doar în luna august. În opinia sa, această întârziere de cinci luni a fost "scandaloasă" şi "inacceptabilă".
Decizie dubioasă și în cazul Swiatek
El a comentat şi cazul polonezei Iga Swiatek, fost număr unu mondial, care a fost suspendată o lună după ce a fost testată pozitiv la o substanţă interzisă, trimetazidină. ITIA a acceptat că rezultatul a fost cauzat de contaminarea medicamentului utilizat de poloneză, melatonină.
Potrivit lui Soergel, teoretic contaminarea este posibilă în cazul în care producătorii nu îşi curăţă corespunzător echipamentele.
El a adăugat însă: "Aş vrea să văd toate documentele, fiindcă sunt sigur că în Polonia ei fac tot ce pot pentru a o proteja pe super sportiva lor".