Sorana Cîrstea a întrerupt petrecerea Simonei Halep: mesajul clar transmis după meciul în care a câștigat doar 5 game-uri
Sorana Cîrstea s-a arătat motivată să reînceapă antrenamentele, după înfrângerea suferită în meciul cu Simona Halep, din cadrul optimilor turneului WTA 1000 de la Indian Wells.
Sorana Cîrstea a ratat șansa de a deveni „prima rachetă” a României, pierzând cu 6-1, 6-4, în 82 de minute confruntarea cu Simona Halep din optimile de finală ale competiției WTA 1000 de la Indian Wells.
Dacă Simonei Halep i-a fost acordat de două ori privilegiul de a le transmite mesaje fanilor, beneficiind de statutul de învingătoare, Sorana Cîrstea a rămas în liniște mai mult de opt ore după finalizarea partidei.
Sorana Cîrstea: „Mergem înainte! Înapoi la antrenamente”
„Le mulțumesc organizatorilor turneului de la Indian Wells. Întotdeauna e o bucurie să fiu aici. Mergem înainte în fiecare săptămână! Acum, înapoi la antrenamente și zburăm spre Miami,” a transmis Sorana Cîrstea prin intermediul unui Instastory.
Între timp, Simona Halep le-a mulțumit fanilor români din California pentru susținerea deosebită arătată și s-a declarat „super mulțumită” de jocul prestat, considerând primul set ca fiind „perfect.”
Sorana Cîrstea nu a făcut nicio mențiune despre suporterii români care au asistat la partida jucată pe arena principală a complexului Indian Wells Tennis Garden.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News