Sorana Cirstea a pierdut finala de la Tashkent, dar a primit si o veste buna: pe ce loc va urca in clasamentul WTA
Sorana Cirstea a pierdut finala de la Tashkent cu Alison Van Uytvanck, numarul 61 WTA, scor 2-6, 6-4, 4-6 dupa 2 ore si 25 de minute de joc.
In primul set, Sorana Cirstea a comis 9 greseli nefortate, gresind cu forehandul in lung de linie in momentele importante ale jocului. Pe un fond de lipsa de rabdare si o precipitare de a incheia cat mai devreme punctele, Cirstea s-a adancit in deficitul de pe tabela si din cauza serviciului, care n-a functionat optim: Sorana a castigat numai 57% din punctele jucate cu primul serviciu si doar 44% pe al doilea.
Sorana a ales deseori neinspirat sa solicite forehandul belgiencei, care este, in fapt, atuul principal al numarului 61 WTA. Nereusind sa rupa seria serviciilor solide ale belgiencei nici prin anticiparea servei adversarei, nici prin retururi solide, Sorana avea sa cedeze 6-2 in mansa intai, dupa 32 de minute.
In al doilea set insa, meciul s-a schimbat drastic in favoarea Soranei. Cirstea a inceput sa preseze mai lung si implicit mai eficient cu forehandul, dictand punctele si obosind-o mai mult la deplasare pe Van Uytvanck.
La 1-1 si 0-40, Sorana a demonstrat o tarie de revenire extraordinara, castigand 5 puncte con/secutiv. S-a facut 2-1, dupa un hold si un reviriment grozave, urmate imediat dupa de primul break pe serviciul belgiencei. Desprinsa la 3-1, Sorana si-a continuat marsul triumfator la 4-1, confirmandu-si avantajul cu servicii bune.
Dupa doua game-uri impartite echitabil, de la 5-2 a urmat o serie solida de puncte pentur Van Uytvanck, care s-a apropiat la 5-4 si a avut mingi de 5-5. Contracarand valul momentan de forma, Cirstea si-a imbunatatit semnificativ returul si a facut set cu un retur excelent care s-a oprit in picioarele belgiencei.
A fost 6-4 in 51 de minute, iar Sorana pornea in setul decisiv cu ascendent moral.
In setul 3, Sorana a debutat grozav, lovind curat si precis cu forehandul si conducand sfarsitul finalei intr-un tenis de tip stanga-dreapta in care ea avea sa aiba avantajul. Numai ca dupa toate acestea si inca un passing shot extraordinar lovit cu forehandul, Sorana a ratat 6 mingi de break la 1-1 si doua mingi de hold la 1-2, Van Uytvanck obtinand break-ul si pastrandu-l la 3-1, 4-2 si 5-3. Strangand diferenta la 5-4, Sorana Cirstea a reusit sa salveze cu un curaj nemaipomenit doua mingi de meci, dupa care si-a procurat minge de break, insa a ratat-o din cauza unei lovituri trimise in fileu.
Rollercoaster-ul continuand, Sorana a salvat inca doua mingi de meci, atacand incisiv si extrem de lucid cu returul, data fiind presiunea momentului.
Doar ca Van Uytvanck si-a creat si-n acele clipe dificile superioritate in puncte cu forehandul, pe care l-a lovit fara mila, fortand greseala Soranei. La a cincea minge de meci, Van Uytvanck si-a trecut in cont cel de-al patrulea titlu WTA la simplu din cariera, urcand inspirat la fileu si lasand in afara terenului un passing prea lung al Soranei.
Sorana Cirstea are motive de tristete, insa si de bucurie, dat fiind ca acest rezultat inseamna cel mai lung parcurs al ei intr-un turneu WTA in acest an. Cu aceasta finala, Sorana iese din locurile 90 ale clasamentului mondial si urca pana pe locul 75.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News