Sorana Cîrstea (69 WTA) şi-a anunţat participarea la ediţia Transylvania Open WTA250 din 2025, programată între 1 şi 9 februarie la BTarena, din Cluj-Napoca.
La cei 34 de ani, Sorana este una dintre cele mai longevive jucătoare active din circuitul WTA, iar această ediţie ar putea fi ultima ei apariţie în faţa publicului din România.
”Sunt fericită să anunţ că în februarie voi reveni la Transylvania Open, la Cluj. Sezonul 2025 este posibil să fie ultimul meu sezon din circuitul WTA. Spun posibil pentru că niciodată nu suntem 100% siguri ce ne rezervă viitorul. De aceea mi-am dorit enorm de mult să particip încă o dată la un turneu în România şi sunt fericită să revin pe teren la Transylvania Open, la Cluj. Sper să ne vedem acolo!”, a declarat Sorana Cîrstea.
Sorana Cîrstea a debutat la doar 16 ani în circuitul profesionist, iar, în cei 18 ani de carieră, a reuşit să devină una dintre cele mai iubite şi apreciate jucătoare de tenis din România. Sorana Cîrstea are în palmares două titluri WTA la simplu, câştigate la Istanbul (2021) şi Taşkent (2008), precum şi patru finale jucate, cea mai notabilă fiind cea de la Toronto 2013 (Canada Masters), unde a învins trei jucătoare din Top 10 mondial înainte de a pierde în faţa Serenei Williams, performanţă care i-a adus cel mai bun clasament din carieră, locul 21 WTA.
La dublu, Sorana a câştigat cinci titluri WTA, inclusiv Lugano 2019 alături de Andreea Mitu, şi a jucat alte cinci finale. Potrivit news.ro, cea mai înaltă poziţie în clasament, la dublu, a fost locul 35, pe care l-a atins în 2009.
De-a lungul anilor, Cîrstea a fost o prezenţă constantă în competiţiile de Grand Slam, atingând sferturile de finală la Roland Garros (2009) şi US Open (2023), iar optimile de finală la Australian Open (2017 şi 2022). Sorana se mândreşte şi cu victorii în faţa unor jucătoare din Top 10 mondial, precum: Jelena Janković, Anna Chakvetadze, Caroline Wozniacki, Francesca Schiavone, Sam Stosur, Vera Zvonareva, Marion Bartoli, Angelique Kerber, Petra Kvitová, Li Na, Sara Errani, Karolína Plíšková, Caroline Garcia şi Arina Sabalenka.
”Prezenţa Soranei Cîrstea la ediţia din 2025 a Transylvania Open este un adevărat privilegiu. Sorana este un simbol al tenisului românesc şi ne onorează să găzduim, probabil, ultimul ei turneu în România. Alături de celelalte jucătoare românce confirmate, prezenţa ei la ediţia 2025 va transforma turneul nostru într-un spectacol emoţionant pentru fanii tenisului din România”, a declarat Patrick Ciorcilă, directorul turneului Transylvania Open WTA250.
Joacă și Halep la Transylvania Open 2025
Pe lângă Sorana Cîrstea, alte nume importante ale tenisului românesc vor fi prezente la Transylvania Open 2025: Jaqueline Cristian (locul 85 WTA, 832 puncte), care continuă să urce în clasamentul mondial, este în prezent a treia cea mai bine clasată jucătoare din România. Alături de ea, Ana Bogdan (locul 114 WTA, 653 puncte), finalista ultimei ediţii a turneului, revine la Cluj-Napoca, consolidându-şi prezenţa constantă în competiţie. Lor li se alătură Gabriela Ruse şi Simona Halep, cea mai iubită jucătoare de tenis a României din toate timpurile.
O noutate a ediţiei din 2025 este introducerea biletelor Half-Day, dedicate sesiunilor de seară, disponibile de luni până joi, începând cu ora 17:00. Această iniţiativă le oferă fanilor care nu pot participa întreaga zi ocazia de a se bucura de meciurile de seară. Pentru fazele finale ale turneului – sferturi, semifinale şi finala – care se vor desfăşura vineri, sâmbătă şi duminică, vor fi disponibile doar bilete Full-Day. Preţurile ajung până la 145 de lei pentru finala din 9 februarie.
Ca în fiecare an, accesul în zilele de calificări va fi gratuit, însă va fi necesar un bilet cu valoare 0, care va putea fi obţinut de pe site-ul oficial al turneului în luna ianuarie 2025.
Biletele şi abonamentele sunt deja disponibile online pe transylvaniaopen.ro, iar organizatorii îi încurajează pe fani să îşi asigure din timp locurile în BTarena.
Transylvania Open este organizat de aceeaşi echipă care face evenimentele: Sports Festival, cel mai mare eveniment multi-sportiv din România, Urban Playfield şi Biletul de Sănătate.
Turneul care are loc în Cluj-Napoca este cea mai importantă competiţie de tenis feminin din România şi face parte din categoria WTA 250. Evenimentul reuneşte jucătoare de top din întreaga lume pentru o săptămână de competiţie intensă în BT Arena din Cluj-Napoca şi a fost votat de către jucătoare, doi ani consecutivi (2022, 2023), drept cel mai bun turneu din lume la categoria WTA 250.