Sorana Cîrstea, criticată de americani și susținută de români, după mesajul controversat care a făcut-o faimoasă fără intenție

Sorana Cîrstea, criticată de americani și susținută de români, după mesajul controversat care a făcut-o faimoasă fără intenție Tenis

Românii și americanii au reacționat complet diferit la mesajul controversat, publicat de Sorana Cîrstea pe Instagram. 

Sorana Cîrstea (33 de ani, 37 WTA) a intrat în centrul atenției, în startul turneului de la Wimbledon, dar oamenii nu au vorbit despre prestația sa pe terenul de tenis.

Sportiva din România a publicat pe Instagram un mesaj care i-a contrariat pe mulți și a format două tabere în jurul subiectului. Mulți dintre românii care au comentat pe marginea imaginii o susțin pe Sorana Cîrstea, în timp ce americanii au criticat-o. 

  • Sorana Cirstea Criticata De Americani Si Sustinuta De Romani Dupa Mesajul Controversat Care A Facut O

Câteva dintre comentariile românilor, pe tema imaginii postate de Sorana Cîrstea

  • „Felicitări Sorana! Nici Iisus nu poate mulțumi pe toată lumea.”
  • „Nu chiar tot internetul. Foarte multi sunt cei care au apreciat mesajul.”
  • Respect Sorana. Matura și bun simt!”
  • „Și-a pus în cap niște nebuni! Bravo Sorana pentru partida de astăzi!”
  • „Felicitări pentru curaj!”
„Faceți bărbații din nou masculini, faceți femeile din nou feminine, faceți copiii din nou inocenți,” a fost mesajul postat, în engleză, de Sorana, pe Instastory.
 

Jurnalistul american, David Kane, a replicat, scriind pe Twitter: „Ironia, desigur, este că creatorul meme-ului ar pune la îndoială feminitatea lui Cîrstea – fiind o femeie sportivă musculosă, care își propune să urmeze o carieră în afara casei și toate celelalte. Transfobia merge foarte des mână în mână cu misoginia interiorizată,” a scris Kane, acuzând-o pe Sorana Cîrstea de carențe în mentalitate. 

Mulți fani au tenisului au interpretat mesajul Soranei Cîrstea drept un atac la adresa comunității LGBTQI+.

Reacțiile au venit în număr mare, iar o parte dintre acestea au conținut cuvinte grele, notează Gazeta Sporturilor.

  • „E atât de dezgustător... E un motiv întemeiat s-o urăști. Ce înseamnă să-i faci pe copii inocenți din nou? Să putrezești în iad!”
  • „Nici nu știu ce înseamnă. Dacă te iei după anumite standarde «feminine», femeile atlete nu ar trebui să existe”
  • „Foarte dezamăgitor”
  • „Un story incredibil de dezamăgitor din partea Soranei Cîrstea”
  • „Sorana Cîrstea e din nou un gunoi”
  • „Sorana Cîrstea folosește platforma pentru a ne duce înapoi câteva decenii”
  • „Sorana Cîrstea e homofobă”
  • „Cum ar fi s-o facem pe Sorana Cîrstea să se ducă înapoi la școală?”
  • „Sorana ești un gunoi, având în vedere ce ai postat!”
  • „S-o facem pe Sorana irelevantă din nou”
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!