Viața în circuitul WTA nu este ușoară, iar greutățile nu constă doar în gestiunea presiunii rezultatelor, a cheltuielilor și a oboselii aferente numeroaselor călătorii.
Nenumăratele schimbări de țară aduc cu sine nevoia de adaptare la mediul local, iar în acest proces este inclusă și dificultatea lingvistică adusă de acest parcurs.
Sorana Cîrstea, nepretențioasă când vine vorba despre eforturile străinilor de a-i pronunța numele
Sorana Cîrstea este una dintre puținele jucătoare care au un nume aproape imposibile de pronunțat corect de către străini.
Sportiva din Târgoviște a dezvăluit motivul pentru care a ajuns să își spună greșit numele - „Sorana Cîrsteea”, deoarece este singurul mod prin care a reușit să îi facă pe aceștia să nu o numească „Cristea.”
Cîrstea explică de ce a ajuns să își pronunțe greșit numele de familie
„Fac asta pentru ușurința oamenilor, pe mine nu mă deranjează dacă-mi greșesc numele. Pentru că nici eu nu pronunț corect numele unor jucătoare din cricuit, cum ar fi Swiatek sau Safarova.
E foarte greu când sunt atâtea naționalități să știi la toți cum să le pronunți numele corect.
Însă, mi-am luat foarte multe certuri de la oameni în mediul online, mai ales de la români. 'De ce spui Cîrsteea, când pe tine te cheamă Cîrstea?'. Și am zis 'ca să-l ajut pe omul de lângă'.
Și comentatorii mă întreabă de multe ori cum se pronunță. Și când văd că nu se descurcă le spun simplu, Sorana. Și așa mi-a rămas Cîrsteea, dar Sorana e mult mai simplu,” a declarat Sorana Cîrstea, la Digi Sport.
Sorana Cîrstea (34 de ani, 70 WTA) are în palmares două titluri WTA, cucerite în proba de simplu: în 2008, la Tashkent, respectiv în 2021, la Istanbul.