Pe vremuri, România aborda turneul de la Madrid cu ochii pe trofeu. Pe atunci, Simona Halep era în prim-plan. De altfel, constănțeanca a și jucat patru finale, la Madrid (2014, 2016, 2017 și 2019) dintre care două câștigate (2016, 2017).

Acum, odată cu ieșirea Simonei de pe scenă, obiectivele tenisului feminin românesc s-au schimbat drastic. La Madrid Mutua Open 2025, avem trei fete pe tabloul principal și, dacă vreuna dintre ele va lega două, trei victorii, putem vorbi deja despre un rezultat peste așteptări!

Dintre jucătoarele noastre care așteaptă să evolueze, la Madrid, Sorana Cîrstea (35 de ani, 122 WTA) va intra pe teren, astăzi, după ora 15.00. În turul I, ea o va înfrunta pe americanca Hailey Baptiste (23 de ani, 88 WTA). În acest sezon, sportiva din SUA a adunat 11 victorii și 8 înfrângeri. Învingătoarea duelului Cîrstea – Baptiste va merge în turul II, unde o va întâlni pe croata Donna Vekic (28 de ani, 21 WTA).

Bani foarte mulți, la turneul de la Madrid

Dincolo de miza sportivă, meciul Cîrstea – Baptiste de astăzi pune la bătaie și o sumă importantă. Cele două jucătoare și-au asigurat deja câte un cec în valoare de 20,820 de euro pentru prezența pe tabloul principal. Cine va merge în turul II va ajunge la suma de 30,895 de euro pentru această performanță. 

Mai departe, Madrid Mutua Open 2025 oferă următoarele sume:

*Turul III: 52,925 de euro

*Optimi: 90,445 de euro

*Sferturi: 165,680 de euro

*Semifinale: 291,040 de euro

*Finalista: 523,870 de euro

*Campioana: 985,030 de euro

La Madrid Mutua Open 2025, pe lângă Sorana Cîrstea, România mai are două jucătoare pe tabloul principal. Ele vor juca, mâine, după următorul program:

*Jaqueline Cristian (65 WTA) – Sonay Kartal (60 WTA)

*Irina Begu (75 WTA) – Anhelina Kalinina (74 WTA)