Sorana Cîrstea și-a aflat adversara din primul tur al Transylvania Open. Pe cine întâlnesc celelalte românce
Sorana Cîrstea știe cu cine se va duela în primul tur al Transylvania Open.
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, principala favorită, va juca împotriva sportivei germane Eva Lys, în prima rundă a turneului Transylvania Open (WTA 250), care va avea loc de luni în BT Arena din Cluj-Napoca.
Pe tabloul principal de simplu se află şase jucătoare din România: Sorana Cîrstea (26 WTA), Patricia Ţig (locul 481 WTA - clasament protejat), Ana Bogdan (locul 72 WTA), Jaqueline Cristian (locul 100 WTA), Gabriela Ruse (locul 185 WTA) şi Miriam Bulgaru (205 WTA), ultimele două beneficiare de wild card-uri.
-
Transylvania Open se vede la PRO ARENA și pe VOYO.
Patricia Ţig, Miriam Bulgaru vor întâlni jucătoare venite din calificări. Jaqueline Cristian o va înfrunta pe elveţianca Celine Naef, pe care a învins-o săptămâna aceasta la Rouen, cu 6-4, 4-6, 6-3, în optimi. Ana Bogdan va primi replica bulgăroaicei Viktoria Tomova. Gabriela Ruse va avea cel mai greu meci, cu americanca Alycia Parks, a doua favorită.
Transylvania Open, dotat cu premii totale de 259.303 dolari în acest an, a fost desemnat cel mai bun turneu din lume în 2022 la categoria WTA 250.
Rezultatele înregistrate sâmbătă în primul tur al calificărilor:
Ilona-Georgiana Ghioroaie - bye
Martha Matoula (Grecia) - Mara Gae 6-2, 6-7 (5/7), 6-2
Ekaterina Makarova (Rusia) - Briana Szabo 6-3, 6-3
Susan Bandecchi (Elveţia) - Valentini Grammatikopoulou (Grecia) 6-3, 4-6, 7-5
Ipek Oz (Turcia) - Quinn Gleason (SUA) 6-4, 6-2
Valeria Strahova (Ucraina) - Ilinca Amariei 6-2, 6-2
Anastasia Soboleva (Ucraina) - Maria Sara Popa 6-2, 2-6, 6-4
Vivian Heisen (Germania) - Dalila Jakupovic (Slovenia) 6-4, 6-1
Tabloul principal de simplu:
Sorana Cîrstea (N.1) - Eva Lys (Germania)
Celine Naef (Elveţia) - Jaqueline Cristian
Patricia Ţig - jucătoare venită din calificări
jucătoare venită din calificări - Katerina Baindl (Ucraina/N.7)
Greet Minnen (Belgia/N.3) - Daria Snigur (Ucraina)
Anna-Lena Friedsam (Germania) - Kaia Kanepi (Estonia)
Leolia Jeanjean (Franţa) - Tamara Korpatsch (Germania)
Ankita Raina (India) - Jodie Burrage (Marea Britanie/N.8)
Ana Bogdan (N.5) - Viktoria Tomova (Bulgaria)
Nikola Bartunkova (Cehia) - Daiana Iastremska (Ucraina)
Miriam Bulgaru - jucătoare venită din calificări
Noma Noha Akugue (Germania) - Rebeka Masarova (Spania/N.4)
Yanina Wickmayer (Belgia/N.6) - Jil Teichmann (Elveţia)
Emiliana Arango (Columbia) - Jessika Ponchet (Franţa)
Anna Bondar (Ungaria) - jucătoare venită din calificări
Gabriela Ruse - Alycia Parks (SUA/N.2)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News