VIDEO Sorana Cîrstea, start fulminant, în a 14-a participare a carierei la US Open: ce adversară măreață o așteaptă în turul secund

Sorana Cîrstea, start fulminant, în a 14-a participare a carierei la US Open: ce adversară măreață o așteaptă în turul secund Tenis

Sorana Cîrstea a învins-o pe Laura Siegemund, scor 6-4, 6-4, în runda inaugurală a Openului American. 

Sorana Cîrstea (32 de ani) a reușit o victorie în minim de seturi în primul tur la US Open, în defavoarea germancei Laura Siegemund, scor 6-4, 6-4, după o oră și patruzeci și opt de minute.

Clasată pe locul 37 în ierarhia mondială, a doua jucătoare de tenis a României a reușit să treacă de runda inaugurală a Openului American pentru a 11-a oară, dintr-un total de 14 participări la New York. 

  • Sorana Cirstea Tur 2

11/14: Sorana Cîrstea, procentaj de 78% al victoriilor în primul tur la US Open

  • În clasamentul WTA LIVE, Sorana Cîrstea a urcat 3 locuri, până pe poziția 34, mulțumită acestei victorii. 

Cîrstea a lovit direct câștigător de 15 ori și a făcut o partidă solidă la retur, profitând de serva mai modestă a adversarei și câștigând 48% (37% pentru Siegemund) din punctele jucate la primire. 

În runda a doua competițională, Sorana Cîrstea se va duela cu câștigătoarea medaliei de aur a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, Belinda Bencic (13 WTA), care a trecut în trei seturi de germanca Andrea Petkovic. 

Captivant cu privire la confruntarea cu Belinda Bencic este că Sorana Cîrstea dispune de un avantaj moral împotriva elvețiencei, pe care a învins-o cu scorul de 6-2, 6-7, 6-4, în turneul WTA 1000 de la Cincinnati, premergător US Open. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!