Sorana Cîrstea demonstrează că poți să fii la înălțime din punct de vedere fizic, inclusiv la aproape 35 de ani, vârstă pe care o va împlini pe 7 aprilie.

Chiar dacă evoluează într-un circuit feminin, în care vârsta pentru marea performanță a scăzut incredibil de mult, după cum sport.ro a arătat aici, „Sori“ e, în continuare, printre cele mai bine pregătite sportive din punct de vedere fizic.

De asemenea, deși a părăsit Top 100 mondial, românca e de Top 10, dacă s-ar face clasamentul celor mai frumoase jucătoare din tenisul feminin, la ora actuală. Și de acest lucru ne-a convins „Sori“, încă o dată, cu ocazia duelului cu Danielle Collins din turul II, la Miami.

Concret, înainte de startul partidei în care i-a ridicat pe americani în picioare, după cum sport.ro a scris aici, Cîrstea a a fost ținta fotografilor aflați în jurul terenului. Pentru că ținuta ei sexy a scos și mai mult în evidență frumusețea ei. De altfel, și americanii din tribune au savurat spectacolul oferit de Cîrstea înainte de meci.

La acest capitol, imaginile de mai jos, cu „Sori“ pregătindu-se de duelul cu Collins, „vorbesc“ de la sine.