Sponsorii Simonei Halep reacționează după ce sportiva a fost suspendată

Sponsorii Simonei Halep reacționează după ce sportiva a fost suspendată Tenis

Simona Halep (31 de ani, 9 WTA) a fost suspendată provizoriu din tenis de Agenția Internațională a Integrității în Tenis.

În timpul US Open 2022, Halep a fost testată pozitiv la Roxadustat, o substanță care conține eritropoetină, un hormon încadrat ca agent simulant eritropoetic. Fostul lider mondial a spus că trăiește cel mai mare șoc al vieții sale și nu a intenționat niciodată să trișeze, urmând să "lupte până la final pentru adevăr".

Sponsorii Simonei Halep reacționează după ce sportiva a fost suspendată

Deși în spațiul public existau deja zvonuri potrivit cărora Simona Halep ar putea pierde toate contractele de sponsorizare în urma suspendării primite, doi dintre sponsorii din România și-au manifestat imediat susținerea față de fostul lider mondial.

  • Sponsorii Simonei Halep Reactioneaza Dupa Ce Sportiva A Fost Suspendata

"Curaj, Simona!", a fost mesajul transmis pe rețelele sociale de Banca Transilvania.

"Mereu alături de tine! Multă putere, Simona!", a transmis și Dedeman, pe Facebook.

Simona Halep are numeroși sponsori atât din România, cât și din străinătate. Rămâne de văzut și cum vor reacționa alte companii de top, precum Nike, Mercedes sau Hublot.

Alize Cornet, mesaj de susținere pentru Simona Halep

Simona Halep a primit o mulțime de mesaje de susținere pe contul său de Instagram, iar printre acestea se numără și cel al lui Alize Cornet (31 WTA). Franțuzoaica este prima jucătoare importantă din circuitul feminin care reacționează după suspendarea provizorie a româncei.

"Cu tine până la capăt, Simona! E nedrept, dar vei câștiga această luptă", a scris Alize Cornet, comentariu la care a strâns peste 700 de aprecieri.

După ce a aflat că a fost testată pozitiv, Simona Halep a anunțat că va "lupta pentru adevăr", iar "ideea de a trișa nu mi-a trecut nici măcar o dată prin minte". Fanii fostului lider mondial au lansat un adevărat val de susținere la postarea româncei de pe Instagram, încurajând-o să lupte pentru adevăr.

Câteva dintre mesajele fanilor:

  • Continuă să lupți pentru dreptate, Simona
  • Simona, toți te cunoaștem. Vom rămâne mereu alături de tine.
  • Avem încredere în tine, Simona.
  • Te iubesc, Simona. Mereu o campioană.
  • Te credem și suntem siguri că adevărul va ieși curând la iveală. Suntem alături de tine.
  • Luptă pentru adevăr, Simona. Te susținem!
  • Rămânem de partea ta, Simona! Ești o adevărată campioană și vei depăși acest moment. O mare îmbrățisare!
  • Fii puternică, Simona! Suntem cu tine și adevărul va ieși la iveală.
  • Alături de tine!
  • Baftă, Simona!
  • Ce tristețe! Alături de tine cu tot sufletul, fată cu părul bălai.
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!