Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) a anunţat că nu va face apel la Tribunalul de Arbitraj (TAS) în cazul jucătoarei poloneze de tenis, Iga Switek, în urma unui test pozitiv la substanţa interzisă trimetazidină (TMZ).
Cvintupla campioană de Grand Slam a acceptat o suspendare de o lună, în noiembrie, după ce a fost testată pozitiv pentru TMZ, cu ocazia unui control în afara competiţiei, efectuat în august. Swiatek a susținut că rezultatul pozitiv al testului a fost generat de contaminarea medicamentului ei, melatonina.
Swiatek a spus că a luat medicamentul respectiv din cauza decalajului de fus orar şi a problemelor de somn, scăpând de o suspendare mai lungă după ce Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a decis că nu a existat nicio vină sau neglijenţă semnificativă din partea polonezei.
"AMA/WADA a efectuat o revizuire completă a dosarului cazului legat de decizia ITIA, pe care a primit-o pe 29 noiembrie. Experţii ştiinţifici ai AMA/WADA au confirmat că scenariul specific privind melatonina contaminată, aşa cum este prezentat de sportivă şi acceptat de ITIA, este plauzibil şi că nu ar exista motive ştiinţifice pentru a-l contesta la TAS", a precizat Agenția Mondială Antidoping, potrivit Agerpres.
Italianul Jannik Sinner, numărul 1 mondial în tenisul profesionist masculin, este în continuare în vizorul AMA/WADA, după ce a fost testat pozitiv pentru agentul anabolizant, clostebol. Italianul a fost, la rândul său, exonerat de ITIA, dar Agenţia Mondială Antidoping a depus un apel la TAS, o audiere fiind programată pentru 16 aprilie.