TAS a dat verdictul! Cum a reacționat Simona Halep după ce a aflat vestea cea mare
Bogdan Stoica descrie reacția Simonei Halep la auzirea verdictului Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, care i-a redus pedeapsa Simonei Halep de la patru ani, la nouă luni.
Simona Halep a primit cu bucurie vestea că Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) i-a redus suspendarea inițială de patru ani la nouă luni.
Avocatul său, Bogdan Stoica, a fost cel care i-a transmis această veste îmbucurătoare. Halep a reacționat cu o fericire evidentă, descriindu-se ca fiind "extrem, extrem de fericită". Stoica a subliniat că Halep este o sportivă exemplară cu o carieră nepătată și o atitudine dedicată sportului curat.
Bogdan Stoica descrie reacția sportivei la auzirea verdictului
”A fost extrem, extrem de fericită, fericire maximă. A fost un chiot de bucurie. E genul emoțional. E foarte greu de crezut că un sportiv ca ea, care a ajuns să se lupte cu întreg sistemul antidoping..." a declarat avocatul sportivei, conform Digi Sport.
Bogdan Stoica a evidențiat emoția și fericirea lui Halep, remarcând că este greu de crezut că o sportivă de calibrul ei, care s-a implicat activ în promovarea antidopingului, să ajungă într-o situație atât de neobișnuită.
Stoica a subliniat că, deși nu au știut încă de la început că vor câștiga, au crezut întotdeauna că pot ajuta. El a subliniat efortul echipei, compusă din doi avocați și, ulterior, un al treilea. Bogdan Stoica a fost singurul avocat din România implicat în apărarea Simonei Halep.
BREAKING ????
Simona Halep can return to professional tennis IMMEDIATELY after CAS has reduced her doping ban from 4 years to 9 months. pic.twitter.com/Jb1ENaaYvF
— Relevant Tennis (@RelevantTennis) March 5, 2024
Bogdan a numit-o pe sportiva "exemplară"
"O cunosc pe Simona de foarte mulți ani, de la 12 - 13 ani. O sportivă exemplară, cu o carieră nepătată, cu o grijă exemplară pentru sportul curat, a ajuns complet aiurea într-o situație incredibilă"
"Nu pot să spun că am știut de la început că vom câștiga, dar am crezut de la început că o putem ajuta. Am fost o echipă, doi avocați și mai apoi un al treilea. Da, eu am fost singurul din România. E un om extraordinar și știam că Simona nu poate face așa ceva”
Decizia TAS a fost așteptată cu sufletul la gură, iar jurnalistul Decebal Rădulescu a prezentat verdictul în emisiunea Digi Sport Special. Perioada de suspendare a Simonei Halep a început pe 7 octombrie 2022, iar având în vedere decizia TAS, ea poate reveni în competițiile de tenis, perioada de nouă luni încheindu-se la data de 6 iulie 2023. Halep fusese suspendată provizoriu pentru utilizarea substanței interzise roxadustat, iar ulterior au fost descoperite nereguli și în pașaportul biologic al sportivei.
Audierile de la TAS au avut loc în perioada 7-9 februarie, iar cei trei judecători care s-au ocupat de proces au fost Annabelle Bennett (Australia), președinte, Jeffrey G. Benz (Statele Unite ale Americii) și Ulrich Haas (Germania).
Ultimul meci al Simonei Halep
Ultimul meci oficial al Simonei Halep a fost în prima rundă de la US Open, pe 29 august 2022,unde a pierdut împotriva Dariei Snigur, scor 2-6, 6-0, 4-6, pe arena ‘Louis Armstrong’. Simona la momentul acela se afla pe locul 7 WTA.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News