Tecau, OUT de la Australian Open! Mai are o sansa la dublu mixt, acolo unde s-a calificat in sferturi
Horia Tecau n-a reusit sa-si egaleze performanta de anul trecut de la Australian Open.
Horia Tecau si olandezul Jean-Julien Rojer, principalii favoriti, au ratat calificarea in semifinalele probei masculine de dublu, marti, la Melbourne, in primul turneu de Mare slem al anului, Australian Open, dupa ce au fost invinsi de francezii Adrian Mannarino/Lucas Pouille, cu 7-6 (5), 6-7 (2), 6-4.
Tecau si Rojer, care anul trecut au ajuns pana in semifinale, au cedat neasteptat, dupa doua ore si 18 minute de joc, in care francezii au reusit 8 asi (6 pentru Tecau & co) si au comis 6 duble greseli (4 pentru perechea romano-olandeza). Tecau si Rojer au avut un procentaj mai bune la punctele reusite din primul serviciu (73% fata de 69%), dar mai slab la cel de-al doilea (53% la 62%). Francezii au reusit mai multe lovituri direct castigatoare (46-44), insa au comis si mai multe erori nefortate (26-21).
Horia Tecau si Jean-Julien Rojer vor primi pentru participare 80.000 dolari australieni si 360 de puncte ATP.
Tecau este ultimul roman care mai joaca la Melbourne, el fiind calificat in sferturile probei de dublu mixt, alaturi de Coco Vandeweghe (SUA).
Sursa: Agerpres
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News