Tommy Haas a fost otravit de rusi!
Scandal in tenis. Tommy Haas ii acuza pe rusi ca l-au otravit in semifinala Cupei Davis, unde Germania a pierdut in fata Rusiei la Moscova.
Dupa primul meci de simplu, Haas a acuzat dureri de scomac, iar nemtii au inceput sa lanseze ipoteze.Â
Ideea otravirii a fost lansata de tenismanul Alexander Waske, care sustine ca a aflat de acest lucru de la un rus. "Am vorbit cu un rus din Moscova despre Cupa Davis. El mi-a zis, in treacat, ca probabil intalnirea ne-a lasat un gust amar, dupa ce Tommy Haas a fost otravit. Atunci eu i-am spus ca Tommy a avut probleme gastrice cauzate de o gripa, dar el m-a contrazis, spunandu-mi ca jucatorul nostru a fost otravit. Omul mi-a spus doar ca există mereu mijloace cand vrei sa otravesti pe cineva. Si el trebuie sa stie, pentru ca lucrează cu 170 de echipe din Rusia si din tarile vecine", a declarat Waske.
Â
"Am fost socat cand mi-a spus Alex ceea ce a aflat. Dar acum, cand ma gandesc cat de rau mi-a fost atunci, nu m-as mira sa fie adevarat. Imi amintesc ca eu am fost singurul din echipa care, dupa masa, mai comandam in camera o gustare seara sau latte macchiato. Din moment ce nimeni altcineva din echipa nu s-a mai plans de dureri de stomac, atunci, dacă ipoteza ar fi adevarata, inseamna ca asa am fost otravit", a spus Haas.
Â
Si medicul echipei de Cupa Davis a Germaniei, Erich Rembeck, s-a aratat foarte surprins de ipoteza otravirii. "Nu pot sa exclud ipoteza otravirii, pentru ca pe Tommy Haas l-am consultat doar legat de simptomele pe care le-a prezentat. Atunci nu am avut niciun indiciu care sa ne determine sa ii facem teste legate de o posibila otravire", a precizat Rembeck.
Rusia s-a calificat in finala Cupei Davis pe care o va disputa, in deplasare, cu Statele Unite, in perioada 30 noiembrie - 2 decembrie.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News