GALERIE FOTO „Viața mea n-a mai fost la fel de atunci!” Care este secretul maturizării „rebelului” Nick Kyrgios
Nick Kyrgios i-a transmis public iubitei sale, Costeen Hatzi că aceasta a avut darul de a-i schimba drastic viața în bine.
Nick Kyrgios (27 de ani, 20 ATP) a avut cel mai bun sezon al carierei de tenismen profesionist. Devenit în premieră campion de Grand Slam, în proba de dublu masculin a Openului Australian, alături de prietenul din copilărie, Thanasi Kokkinakis, jucătorul de la antipozi și-a confirmat progresul jucând prima sa finală de Grand Slam în proba individuală, în turneul de la Wimbledon.
Nu mai puțin relevant, Nicholas Kyrgios a câștigat ambele titluri puse în joc în întrecerea ATP de la Washington, impunându-se atât în proba de simplu, cât și la dublu. Pentru toate aceste succese și maturizarea evidentă pe terenul de tenis, Kyrgios i-a mulțumit încă o dată iubitei sale, Costeen Hatzi, cu care a dezvoltat cea mai durabilă relație emoțională până în acest punct al vieții sale.
Nick Kyrgios, mesaj special pentru Costeen Hatzi: „Viața mea nu a mai fost la fel, de când te-am întâlnit.”
„Dragă Coz, în ce călătorie am fost până acum! Viața mea nu a mai fost la fel de când te-am întâlnit. Continui să mă faci să zâmbesc și să fii totul pentru mine, în momentele dificile.
Întotdeauna vor fi lupte în viață și voi vrea să urc pe culmi și să cobor în văi doar alături de tine. Vom continua să explorăm lumea și să trăim toată nebunia care poate fi descoperită, dar prin acest mesaj vreau doar să-ți amintesc că te iubesc și că ești cea mai bună prietenă,” a fost mesajul deosebit transmis de Nicholas Kyrgios iubitei sale, Costeen Hatzi.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News