VIDEO INCREDIBIL | Imitatia perfecta a fost reusita: un grec a devenit faimos dupa ce a copiat miscarile lui Nadal, Federer si Djokovic
Un grec i-a imitat ca la carte pe cei mai buni tenismeni ai lumii.
Pasiunea pentru tenis ia forme nebanuite, iar una dintre ele este imitatia. La acest capitol, tocmai anumiti tenismeni, printre care Novak Djokovic au avut de-a lungul timpului prestatii care au starnit rasetele a mii de oameni, dar probabil imitatia cea mai apropiata de realitate a reusit-o Stelios Gkontsaris.
Mare amator de tenis, grecul le-a imitat miscarile tehnice aratate de Andy Murray, Novak Djokovic, Roger Federer, Rafael Nadal sau Stan Wawrinka pe teren, demonstrand o atentie la detalii incredibila, luand in calcul, de exemplu, pana si gesturile faciale, inclinatia capului in momentul lovirii mingii ori tendintele anumitor tenismeni la retur.
Performanta lui Stelios Gkontsaris se aseamana in calibru cu prestatiile tanarului englez, Josh Berry, care a impresionat puternic lumea tenisului in urma cu mai bine de cinci ani, imitand felul de a vorbi a jucatorilor de top, printre care Rafael Nadal si Andy Murray.
Stelios Gkontsaris a strans pana in momentul de fata aproximativ 300,000 de vizualizari la videoclipul publicat pe YouTube si are toate sansele sa intre in lumina reflectoarelor, la fel ca Josh Berry, care a fost invitat sa aiba un dialog in persoana cu Rafael Nadal, dupa ce spaniolul a fost placut surprins de modul in care acesta i-a imitat vorbirea.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News