Jucătoarea poloneză de tenis Iga Switek s-a declarat "mulțumită" de decizia de luni a Agenției Mondiale Antidoping (AMA/WADA) de a nu face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, după ce fostul număr unu mondial a fost testat pozitiv la substanța interzisă trimetazidină (TMZ), relatează AFP.
Imediat după calificarea sa în sferturile de finală la Openul Australiei, jucătoarea poloneză și-a exprimat satisfacția în cadrul unei conferințe de presă.
"Sunt pur și simplu mulțumită că s-a ajuns la această concluzie în acest caz și să mă pot concentra pe altceva", a spus jucătoarea în vârstă de 23 de ani, potrivit Agerpres, adăugând: "Vreau doar să joc tenis și să mă concentrez pe Openul Australiei. Vreau să las în urmă toată această chestiune".
Cvintupla campioană de Grand Slam a acceptat o suspendare de o lună, în noiembrie, după ce a fost testată pozitiv pentru TMZ cu ocazia unui control în afara competiției, efectuat în august, rezultatul fiind generat de contaminarea medicamentului ei, melatonina.
Explicațiile sportivei
Swiatek a spus că a luat medicamentul respectiv din cauza decalajului de fus orar și a problemelor de somn, scăpând de o suspendare mai lungă după ce Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) a decis că nu a existat nicio vină sau neglijență semnificativă din partea polonezei.
"AMA/WADA a efectuat o revizuire completă a dosarului cazului legat de decizia ITIA, pe care a primit-o pe 29 noiembrie. Experții științifici ai AMA/WADA au confirmat că scenariul specific privind melatonina contaminată, așa cum este prezentat de sportivă și acceptat de ITIA, este plauzibil și că nu ar exista motive științifice pentru a-l contesta la TAS", a precizat agenția într-un comunicat.
Italianul Jannik Sinner, numărul unu mondial în tenisul profesionist masculin, este în continuare în vizorul AMA/WADA, după ce a fost testat pozitiv pentru agentul anabolizant clostebol. Italianul a fost la rândul său exonerat de ITIA, dar Agenția Mondială Antidoping a depus un apel la TAS, o audiere fiind programată pentru 16 aprilie.
Iga Swiatek, numărul doi mondial, s-a calificat fără emoții în sferturile de finală ale turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, după ce a surclasat-o pe germanca Eva Lys cu 6-0, 6-1, luni, la Melbourne.
Swiatek va juca contra americancei Emma Navarro pentru un loc în careul de ași.