„Au refuzat cooperarea!” Avocatul Simonei Halep a făcut dezvăluiri după suspendarea de 4 ani: „ITIA simte nevoia să își justifice existența!”
Simona Halep (31 ani) a fost suspendată timp de patru ani de către Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).
Tenismena română a primit patru ani de suspendare, după ce a fost prinsă dopată cu roxadustat, în urma unui test efectuat pe 29 august. Deși audierile au tot fost amânate în cazul său, iar apoi verdictul, în urmă cu patru zile ITIA anunța suspendarea uriașă pe care Halep o va contesta.
În cursul zilei de joi, ITIA a publicat și un document de 126 de pagini în care este explicat tot procesul și argumentată hotărârea instanțelor. În motivarea suspendării, ITIA precizează că sportiva, fost număr 1 mondial, nu a menționat suplimentul Keto MCT în formularul de control anti-doping efectuat la o anumită dată, în august 2022, dar nici în cazul unei discuții oficiale pe care au avut-o cu oficialii ITIA ulterior, în octombrie 2022!
Ce a spus avocatul Simonei Halep după suspendarea primită
Bogdan Stoica, avocatul din România al Simonei Halep, a vorbit despre situația fostului lider WTA, făcând lămuriri în acest sens. Avocatul a dezvăluit că s-a făcut un test și pe un voluntar cu colagenul folosit de Halep la US Open, iar rezultatele au fost ca cele care au reieșit și la testul anti-doping.
Totodată, Bogdan Stoica a precizat că cei de la ITIA nu au dorit să coopereze în dosarul Simonei, în ciuda faptului că atât aceasta cât și reprezentanții săi și-au arătat deschiderea în acest sens.
„Am făcut și teste cu un voluntar care a ingerat colagenul folosit și de Simona, potrivit cantităților și protocolului pe zile. După o perioadă de 3-4 zile, s-a făcut un test de urină care a ieșit pozitiv la roxadustat, confirmând astfel contaminarea colagenului, cât și faptul că acel colagen putea determina o probă pozitivă.
Toate acestea au fost transmise la ITIA și ne-am oferit să ne întâlnim cu experții ITIA să facem încă o dată testele și să ajungem la o concluzie comună, acceptând imediat că testul Simonei din data de 29 august 2022 a fost pozitiv.
Noi nu am mai contestat că n-ar fi fost un test valid. Au fost diferențe intre proba A și proba B. Se întâmplă când cantitățile detectate sunt atât de mici, absolut infime.
ITIA a refuzat orice formă de cooperare de discuție, n-au acceptat nici să mergem noi la laboratorul lor de la Salt Lake, au făcut propriile teste cu echipamentele și metodele lor și ne-au anunțat că au detectat roxadustat în probele respective.
Nu știu dacă aș putea vorbi de rea-credință, dar cred că ITIA nu e o instituție îndreptată spre aflarea adevărului, ci spre distrugerea sportivilor pe care îi investighează. Sigur, dânșii sunt într-o poziție de procurori și înțeleg asta, noi suntem perfect de acord că Simona a avut un test pozitiv.
Eram deschiși să discutăm despre o sancțiune pe care s-o acceptăm imediat, dar dânșii nu au fost de acord. Au vrut să tărăgăneze toate procedurile, să folosească experții ca să lungească toate etapele procedurale.
Nu pot să mă gândesc decât la faptul că o instituție de acest gen, cu un buget uriaș, simte nevoie de a-și justifica existența, deoarece nu a avut decât câteva cazuri. Când e vorba de un atlet de top, contează cu atât mai mult.
În cadrul discuțiilor pe care le-am avut, dânșii au mizat pe ideea că ar putea determina un soi de recunoaștere al consumului de substanțe interzise. Știind profilul Simonei, a spus că niciodată nu vă recunoaște că a consumat ceva dacă n-a făcut-o, ar fi putut să-i dea și 100 de ani”, a declarat avocatul Bogdan Stoica la Digi Sport.
Simona Halep nu a declarat că a consumat suplimentul contaminat!
O scăpare care a contat enorm în decizia luată de forul internațional, care a contribuit decisiv la suspendarea atât de dură, de patru ani. În cazul în care Simona Halep ar fi trecut în formular suplimentul Keto MCT, atunci cazul ar fi fost judecat altfel și putea primi, eventual, o suspendare redusă celei pe care a și primit-o în aceste zile și care dat naștere unui șir nesfârșit de reacții.
În motivare se mai precizează faptul că suplimentul a fost trecut în programul Simonei Halep în perioada în care îl avea antrenor pe Patrick Mouratoglou, la recomandarea fizioterapeutei Candice Gohier. Cei doi i-au transmis Simonei Halep că suplimentul nu încalcă vreo regulă în materie de dopaj.
Sportiva a verificat, la rândul ei, alături de Candice Gohier suplimentul și a reieșit faptul că substanțele din care este compus nu vor duce la încălcarea regulilor de dopaj.
”Remarcăm că doamna Halep nu a dezvăluit suplimentul Keto MCT în Formularul de Control Antidoping (DCF) pentru testul ei de urină de la 29 august 2022. De asemenea, nu a menționat informația la interviul din 26 octombrie 2022 cu ITIA.
La ședința din iunie, ea a spus pentru DCF că a uitat, iar la interviu probabil că tocmai uitase. A fost în mod evident o neglijență din partea ei, mai ales la interviu, când este nevoie de sinceritate.
Pe baza unei recomandări a lui Frederic Lefebvre (care era directorul departamentului de pregătire fizică de la Academia Mouratoglou) pentru Candice Gohier, aceasta i-a prescris Simonei trei produse de la un producător. Halep nu auzise înainte de acele suplimente. A întrebat dacă Gohier le-a verificat și i s-a răspuns că da.
De asemenea, Halep și Gohier au verificat împreună recipientul și au observat că nu există nicio substanță interzistă pe lista de ingrediente. Halep a verificat și cu antrenorul Mouratoglou, care i-a spus că toate cele trei produse sunt sigure de folosit, din moment ce pe etichetă nu era listată nicio substanță interzisă și nu păreau să fie riscante.
Halep a fost conștientă de posibilitatea ca suplimentele să fie contaminate și s-a asigurat că produsele au fost verificate și recomandate de specialiști în domeniu. Toate cele trei suplimente au fost comandate de Gohier pe 16 august 2022 și trimise direct de către distribuitor, către Gohier, în New York. Jucătoarea a început apoi să folosească cele trei suplimente la mijlocul lunii august 2022”, se precizează în motivarea ITIA, care a explicat suspendarea Simonei Halep într-un raport de peste 100 de pagini.
Simona Halep, suspendată patru ani din tenis pe www.sport.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News