„Avem o nouă Ashleigh Barty” Wilander o laudă pe Karolina Muchova, finalista-surpriză de la Roland Garros

„Avem o nouă Ashleigh Barty” Wilander o laudă pe Karolina Muchova, finalista-surpriză de la Roland Garros Tenis

Karolina Muchova a fost asemănată cu fostul lider WTA, Ashleigh Barty, de către Mats Wilander. 

Karolina Muchova (26 de ani, 43 WTA) a învins-o pe Aryna Sabalenka (25 de ani, 2 WTA), în semifinalele turneului de la Roland Garros, scor 7-6 (5), 6-7 (5), 7-5. 3 ore și 13 minute a fost durata partidei care o trimite pe cehoaică în prima finală de Grand Slam a carierei, în proba individuală.  

Muchova a revenit de la 2-5 în setul decisiv, încheind partida cu cinci game-uri câștigate consecutiv, o performanță rarisimă într-o semifinală de Grand Slam.

  • Zavem O Noua Ashleigh Barty Wilander O Lauda Pe Karolina Muchova Finalista Surpriza De La Roland Garros

Mats Wilander, despre Karolina Muchova: „Avem o nouă Ashleigh Barty, dar cu mai multă forță.”

„Acesta a fost cel mai bun meci al anului, în circuitul feminin. Avem o nouă Ashleigh Barty - Muchova se aseamănă, dar are mai multă forță.

Cred că Muchova și-a îmbunătățit serviciul, în care are acum încredere. Forehandul ei a progresat enorm, cu precădere forehandul inside out. Rar vedem atâta varietate într-un joc de tenis, știe ce să facă cu racheta în mână, e o combinație rară,” a declarat Mats Wilander despre finalista Roland Garros 2023, potrivit Eurosport. 

27 de poziții, până pe locul 16 WTA urcă Muchova, în clasamentul WTA LIVE. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!