„Clar că e o ofertă care e de acceptat, nu?” Adrian Marcu vrea să schimbe jocul Simonei Halep: „Am avut un gol în stomac!”
Noul antrenor al Simonei Halep, Adrian Marcu vrea să vadă mai multă agresivitate în jocul sportivei din Constanța.
Revenit în postura de antrenor al Simonei Halep, după ce în 2013 a ajutat-o să câștige trei turnee WTA prin care a făcut saltul către topul ierarhiei mondiale, Adrian Marcu a dezvăluit cât de ușor s-a hotărât la primirea ofertei de a o pregăti pe jucătoarea din Constanța, dar și ce schimbări își dorește să vadă în jocul dublei campioane de Grand Slam.
„Cât de ușor ați acceptat postul de antrenor al Simonei? A fost un răspuns pe loc?”, a fost întrebarea pusă de Hotnews vechiului și noului antrenor al Simonei Halep. "Nu, normal că nu, mă rog, m-am gândit un pic, dar clar că e o ofertă care e de acceptat, nu?" a fost răspunsul fostului tenismen, Adrian Marcu.
„Mi-aș dori ca Simona să joace un pic mai agresiv, ea fiind o jucătoare de viteză și o jucătoare care termina punctele mai repede decât a jucat în ultimul timp. Sunt ferm convins că poate să joace mai agresiv și să își impună jocul ei, nu să joace la așteptare și la partitura adversarelor,” a adăugat pentru sursa citată Adrian Marcu, noul coleg al antrenorului Daniel Dobre în echipa Simonei Halep.
Simona Halep, despre încheierea colaborării cu Darren Cahill
"Au fost șase ani plini, deosebiți. Un om extraordinar. Doar relația profesională s-a întrerupt. Anul a fost greu, cu pandemia, nu a ajuns acasă absolut deloc nouă luni. Acum ar fi trebuit să stea pentru offseason și ar fi fost foarte greu.
Cred că s-a uzat un pic relația profesională și am decis împreună să ne oprim. A ajuns la sfârșit relația profesională. Mi-a părut rău, am avut un gol în stomac, bineînțeles, și el la fel. Dar suntem prieteni foarte buni și mă bucur că am avut ocazia să câștig un prieten adevărat,” a declarat Simona Halep, la capătul relației profesionale cu Darren Cahill.
Întinsă pe durata a 6 ani, colaborarea dintre Simona Halep și Darren Cahill a luat sfârșit, iar Simona Halep s-a orientat către cei mai buni antrenori români ai momentului, Daniel Dobre și Adrian Marcu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News