„Halep rămâne suspendată pentru dopaj!” Declarația momentului răstoarnă visul Simonei Halep
Membru al C.I.O, Octavian Morariu afirmă că un wildcard acordat Simonei Halep în turneul olimpic de tenis ar risca producerea unei polemici foarte puternice la nivel internațional.
Membru al Comitetului Olimpic Internațional, fostul rugbyist, Octavian Morariu a declarat că Simona Halep nu are șanse însemnate pentru primirea unui wildcard la ediția 2024 a Olimpiadei de Vară.
Deși Mihai Covaliu, George Cosac și alte voci din interiorul Federației Române de Tenis au susținut că vor face demersuri pentru ca Simona Halep să fie invitată în turneul olimpic, Octavian Morariu a temperat așteptările, clarificând situația din perspectiva forului olimpic.
Octavian Morariu: „La Olimpiadă merg sportivii curați. Cu toată dragostea pentru Simona, ea nu a fost absolvită.”
„Există un criteriu foarte clar pentru participare la Olimpiadă, primul: să fii un sportiv curat. Cu tot respectul și cu toată dragostea pentru Simona, ea nu a fost absolvită.
I s-a redus pedeapsa. Ea rămâne suspendată pentru dopaj.
Simona Halep, șanse minime să primească wildcard în turneul olimpic de la Paris
Ar fi putut fi absolvită dacă cineva din anturajul ei ar fi fost suspendat, dovedindu-se astfel că nu are nicio implicare directă. Dar o spun cu foarte mare tristețe: ea rămâne suspendată pentru dopaj.
Nu i s-a recunoscut nevinovăția, ci i s-a redus pedeapsa. Eu sunt foarte prudent în legătură cu acest wildcard. Repet: la Olimpiadă merg sportivi curați. În mod sigur s-ar risca o polemică foarte puternică dacă ea ar primi un wildcard,” a declarat Octavian Morariu în direct la Televiziunea Română.
Jocurile Olimpice de la Paris vor avea loc în perioada 26 iulie - 11 august.
Boris Becker, despre șansele Simonei Halep de a mai câștiga un Grand Slam
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News