GALERIE FOTO „Încă este omul Serenei!” Fanii Simonei Halep nu l-au uitat pe Mouratoglou și i-au lăsat o serie de mesaje incredibile
Nu toată lumea l-a iertat pe antrenorul Patrick Mouratoglou pentru situația în care se află Simona Halep în prezent.
Patrick Mouratoglou a fost angajat de Simona Halep în aprilie 2022, dar sportiva din țara noastră a ajuns suspendată din tenisul profesionist la jumătate de an după începutul parteneriatului.
Depistată pozitiv la Roxadustat într-un test anti-doping efectuat la US Open, fostul număr unu WTA din țara noastră a fost apărat în mediul virtual, unde antrenorul francez a primit o sumedenie de mesaje puternice din partea fanilor români ai dublei campioane de Grand Slam.
Patrick Mouratoglou, considerat vinovat în situația Simonei Halep de anumiți fani români ai tenisului
Unul l-a acuzat pe Mouratoglou că ar fi rămas „omul Serenei Williams.” „El niciodată nu a încetat să mai fie antrenorul Serenei și i-a distrus numele Simonei doar pentru că românca a câștigat Wimbledonul în fața Serenei”, a scris un fan pe rețelele sociale.
„Ce laș este! I-a luat atât de mult când știam cu toții, de fapt, de la început, că echipa lui este responsabilă de tot. Dacă ar fi ieșit de la început, atunci toți contestatarii Simonei și-ar fi ținut gura!”, a adăugat un alt utilizator.
„Simona a făcut o mare greșeală în momentul în care a angajat acest escroc ca antrenor”, a spus un alt fan al Simonei Halep. Toate mesajele au fost publicate în presa străină și aduse la lumină de Sportskeeda.
Cât și-a asumat Mouratoglou din vină pentru situația Simonei Halep
La începutul lunii noiembrie 2023, Patrick Mouratoglou a reacționat pe tema situației delicate a Simonei Halep.
Antrenorul francez cu origini grecești a făcut declarația așteptată de mult timp de fanii tenisului românesc și și-a asumat vina pentru consumul suplimentului contaminat, Keto MCT.
„Sunt încrezător în ce privește viitorul Simonei și apelul ei la TAS, pentru că este un tribunal independent. Am reușit să stabilim de unde a survenit contaminarea.
I-am propus să ia colagen și i-am adus colagen de la această companie. S-a întâmplat ca acest colagen să fie contaminat. Nu exista vreo modalitate prin care puteam ști asta, dar mă simt responsabil de ce s-a întâmplat, deoarece e vorba despre echipa mea, deci practic eu i-am adus acest colagen,” a spus antrenorul româncei, într-un videoclip publicat pe Instagram.
Simona Halep a fost condamnată la o suspendare de patru ani din tenisul profesionist, decizie pe care a contestat-o la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Ce s-ar întâmpla dacă Simona Halep ar reveni mâine în tenis: răspunsul oferit de Horia Tecău
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News