Simona Halep a rupt tăcerea, la plecarea spre Montreal | VIDEO 

Simona Halep (10 WTA) va juca la turneul de la Montreal. 

Simona Halep (10 WTA) va participa la turneul de la Montreal. Fostul lider mondial revine în circuitul WTA după ruptura musculară care a ținut-o departe de teren 2 luni. Din cauza problemei medicale, românca a ratat participarea la Roland Garros, Wimbledon și Jocurile Olimpice. 

Halep a declarat că este recuperată și pregătită de următoarele turnee. De asemenea, tenismena a dezăluit că s-a confruntat cu cea mai dificilă perioadă din cariera sa și că energia familiei a făcut-o să depășească acest moment.

  • Zmereu Cand Imi Doresc Nu Se Intampla Ce A Declarat Simona Halep Dupa Ruptura Musculara Suferita

„A fost cea mai grea perioadă din cariera mea!”

„Sunt mult mai bine. M-am și odihnit mental, dar fizic sunt bine. Nu am avut dureri când m-am antrenat. Acum sper sa fiu apta să și joc turneele. 

Nu imi propun nimic. Doar să fiu sănătoasă și să joc cât mai multe meciuri. Imi e dor de teren, de turneu, de competiții, știu că o să fie foarte greu la început, dar nu îmi e teama, o să merg cu încredere și o să văd ce fac.

A fost foarte frumos acasă, mereu e frumos și greu de plecat. Dar sunt motivată de ce urmează și sunt cu mintea acolo. Orice este posibil la o ruptură musculară. Medicii au spus că sunt recuperată, dar în meci oficial e altceva. O să văd. A fost cea mai grea perioadă din cariera mea pentru că a fost o accidentare destul de gravă. Nu m-am mai întâlnit cu așa ceva până acum, dar am luat partea pozitivă, că am stat acasă”, a precizat Simona Halep.

Tenismena regretă că nu a putut participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar speră să își la revanșa la ediția de la Paris, din 2024. 

„Nu îmi pun obiectiv. Mereu când îmi doresc, nu se întâmplă”

Mi-aș fi dorit foarte mult să particip la Jocurile Olimpice și să port drapelul României, ar fi fost o onoare, dar accidentarea nu m-a lăsat. A trebui să mă retrag, așa cum m-am retras de la Roland Garros si Wimbledon. Îmi pare rău, sper să apuc să mai joc. 

Mă gândesc la Olimpiada din 2024, dar nu vrea să îmi mai pun obicetiv. Mereu când îmi doresc, nu se întâmplă”, a mărturisit Halep. 

Săptămâna viitoare, din 9 august, constănțeanca de 29 de ani va coborî până pe locul 13 WTA și va încheia seria de 373 de săptămâni consecutive de prezență în Top 10 WTA, care datează din 27 ianuarie 2014.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!