„Nu cred că merit asta!” Nadal a dezvăluit cum vrea să își încheie cariera în tenis
Rafael Nadal a afirmat cu mare încredere că 2024 „este probabil” să fie ultimul sezon al carierei sale.
Rafael Nadal (36 de ani) a făcut anunțul care a întristat lumea tenisului: „Regele Zgurii” și-a anunțat prima absență de la Roland Garros, în întreaga sa carieră.
Tenismenul din Manacor a declarat însă că este hotărât să depună eforturi astfel încât să facă din sezonul 2024 ultimul al activității sale ca jucător profesionist.
Rafael Nadal: „Nu cred că merit să ajung așa, ca sfârșitul să fie într-o conferință de presă.”
Toate acestea, din filosofia ibericului - „întotdeauna merită să mai faci un efort” dar și pentru a obține sfârșitul de carieră visat, care s-ar diferenția drastic de momentul trist marcat de această conferință de presă.
„Ceea ce mă determină să fac acest lucru este faptul că nu-mi place situația în care mă aflu: nu cred că merit să ajung așa. Că sfârșitul nu este într-o conferință de presă.
„Când va veni timpul să nu mai concurez, să fie cu satisfacția de a ști că am făcut tot ce a fost în puterea mea, să nu mă las.”
Voi lupta pentru ca sfârșitul să nu fie așa. Sunt mulțumit că în viața mea am făcut lucrurile pe care le-am considerat potrivite pentru a-mi atinge obiectivele. Când va veni timpul să nu mai concurez, să fie cu satisfacția de a ști că am făcut tot ce a fost în puterea mea, să nu mă las.
Întotdeauna merită să mai faci un efort, aceasta a fost filosofia mea și o mențin,” a dezvăluit Rafael Nadal, în conferința de presă organizată la academia sa.
Hănescu povestește ce fel de om era Nadal, în perioada lui de glorie și cum s-a simțit să îl înfrunte pe zgură
„Întotdeauna merită să mai faci un efort.”
„Primul lucru pe care îl faci este să nu vorbești, ci să te asculți. Înțelegi ce se întâmplă. Este un proces de acceptare, de onestitate față de sine însuși. Și se iau decizii, care nu sunt dramatice.
Totul are un început și un sfârșit. Eu sunt doar unul dintre toate aceste sfârșituri ale marilor sportivi, artiști... Toți cei care au excelat în orice domeniu al vieții. Anul viitor se va încheia o etapă în care cred că am fost foarte fericiți, ne-am bucurat de multe momente pe care nu ni le-am imaginat.
Și, de acolo, începe o altă etapă în viață care nu trebuie să fie mai puțin fericită. Am planuri pentru următoarele luni, lucruri pe care nu le-am mai făcut în ultimii 20 de ani, mă voi bucura de libertatea de a nu avea un program.
Fie ca acest ultim efort al anului viitor să merite, să fie un an special. Voi lupta pentru el și ce se poate întâmpla va spune corpul meu. Dacă corpul meu va răspunde, am încredere că voi putea face ceva care să merite efortul,” a adăugat Rafael Nadal, în conferința de presă.
Victor Hănescu se compară cu Federer și Nadal: „Eu, de fapt, eram la sub 50% ca pregătire fizică, mentală”
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News