GALERIE FOTO „Promit că am venit aici să joc tenis!” Eliminată de la Australian Open, Irina Bara pozează la plajă
Irina Bara a declarat că s-a distrat de minune în Australia, bucurându-se cum se cuvine de vremea călduroasă.
Irina Bara (26 de ani, 134 WTA) a avut un început de sezon 2022 cu diverse întorsături de situație. Sportiva din România a luptat cu abnegație în faza calificărilor Openului Australian, dar a pierdut în finala calificărilor.
Întâmplarea a făcut ca Ons Jabeur, cap de serie numărul 9 să se retragă din turneu cu mai puțin de 24 de ore înaintea startului competiției, astfel că Irina Bara a primit statutul de pierzătoare norocoasă, ajungând să debuteze în tabloul de simplu al Openului Australian.
2022, anul în care Irina Bara a debutat la Australian Open
Bara a cedat în fața spanioloaicei Nuria Parrizas-Diaz (63 WTA), scor 6-3, 6-1, dar s-a ales cu un așa-zis cadou în valoare de $75,000, suma reprezentând cecul acordat jucătoarelor eliminate în turul întâi al acestei ediții a Grand Slam-ului de la Melbourne.
În proba de dublu, Irina Bara și Ekaterina Gorgodze - care au încheiat sezonul 2021 cu 4 turnee câștigate în 5 luni, printre care WTA 250 Transylvania Open - au avut ghinion la tragerea la sorți, jucând cu Marie Bouzkova și Lucie Hradecka, în favoarea cărora s-au înclinat în minim de seturi, scor 6-3, 6-4.
În ciuda eliminărilor suferite în rundele inaugurale, Irina Bara pare să se fi bucurat din plin de vizita făcută în Australia.
„Mi-a plăcut fiecare clipă la Australian Open. Promit că am venit aici să joc tenis,” a scris Irina Bara în postările publicate pe Instagram, glumind pe seama imaginilor în bikini.
Bara s-a bucurat de Revelion într-un hotel de lux din Melbourne, a vizitat obiectivul turistic Twelve Apostles și s-a plimbat prin orașul Melbourne, experiențe prezentate într-o manieră atractivă pe rețelele de socializare.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News